Mă îndoiesc că vom afla vreodată care a fost intenția celor de la Taxi când au lansat piesa „Despre smerenie”. Sau că vom înțelege pe deplin mesajul. Da, ei ne oferă acum explicații în această direcție, dar acestea pot avea și rolul de a le salva imaginea.

A fi acuzat de anticreștinism, de ateism, de atac la simboluri religioase, într-o țară creștină este grav. Iar pentru un artist, curată sinucidere. Și asta pentru că pierzându-ți fanii poți cânta doar sub duș. Singur. Ori nu acesta este țelul unui artist. Așa că explicațiile lor pot fi reale, sau…cosmetico-salvatoare.

Asupra unui singur lucru putem fi siguri în ceea ce privește acest subiect: protagoniștii nu se așteptau la un ecou atât de răsunător! Dar nici la fulminanta controversă. Înțelegerea diferită a mesajului, dar și poziționarea diferită față de subiect, au împărțit, din nou, românimea în tabere. Fără nicio legătură cu muzica, așa cum ar fi fost de așteptat.

Spiritele s-au încins uneori periculos, primejduind relațiile dintre oameni. Pentru că, în multe cazuri, vocabularul folosit era în dezacord flagrant cu subiectul. Înțelegându-se, corect sau greșit, că este vorba de un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului, s-a recurs, de ambele părți, la argumente biblice. Cel puțin acolo unde s-a apelat la teologie.

Pe de o parte texte din Vechiul Testament, cum ar fi cel în care se vorbește despre hotărârea lui David de a construi un Templu, vădit stingherit în casa lui („Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru, și chivotul lui Dumnezeu locuiește într-un cort.”-2 Samuel 7:2), sau cel în care se vorbește despre strălucire Templului din Ierusalim care a fost umplut „de slava lui Dumnezeu”.( 2 Cronici 5:14)

Pe de altă parte texte din Noul Testament, în care ni se spune că Dumnezeu „nu locuiește în temple făcute de mâini…”( Faptele apostolilor 17: 24), sau referitoare la închinarea „în duh și în adevăr”. (Ioan 4: 23)

Dar cea mai gravă acuză adusă cântecului și interpreților a fost aceea de dezbinare a nației. Un fapt deloc plăcut. Nici de dorit. Ba dimpotrivă. Și, totuși, care este partea bună a lucrurilor, în mijlocul acestei controverse devenită realmente o furtună? Subiectul discuțiilor. Chiar contradictorii.

Trăim o vreme în care se vorbește tot mai puțin despre Dumnezeu. Iar anul acesta risca să devină și mai sărac în astfel de discuții. Este nu doar an electoral, ci și cu fotbal românesc în campionatul continental. Asupra credinței s-ar fi tăcut vârtos.

Nu știm, repet, care a fost intenția celor de la Taxi. Dar cu toată furtuna stârnită, eu văd binevenit acest cântec. Controversat sau nu, au apărut întrebări uitate: „Unde este Dumnezeu?”, Ce-I place lui Dumnezeu?” Și altele. La care El le va răspunde, dacă au fost puse cu sinceritate. Și eu cred că au fost. Măcar pe ici, pe colo.
Hei, Taxi, du-mă pân’la Catedrală!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 13 aprilie 2014

Te-ai impus, Pavele, în coștiința posterității, și ca scriitor. Nu neapărat în topul celor mai prolifici, dar cu siguranță poți fi menționat printre cei mai eficienți. Asta în ceea ce privește influența scrierilor tale asupra umanității. Ca scriitor, deci, cunoscător al procedeelor artistice, nu mă vei condamna pentru acest… interviu.
Așadar, cine ești? Te rog să te prezinți.

„ Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, (…) am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.” (Faptele apostolilor, 22:3)

Scrierile tale ni te fac cunoscut ca un bărbat nu doar inteligent, dar și foarte educat. Te-ai dovedit un bun cunoscător al Legii, și nu e de mirare, cu profesori ca Gamaliel. Cunoștințele tale vaste transpar din scrierile tale. Dar, spune-ne, te rog, cărei partide a iudaismului aparții?

„…Eu sunt fariseu, fiu de fariseu.” ( Faptele apostolilor, 23: 6 ) „…Am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.” (Fapte, 26: 5 )

Fariseii erau, e drept, cei mai înfocați apărători ai credinței strămoșești, căutând să se asigure că atât Legea lui Moise, cât și tradiția orală vor fi transmise mai departe neștirbite. Știm, însă, că erau exponenți ai fariseismului care nu trăiau ceea ce predicau și pe care Învățătorul din Galileea i-a apostrofat în repetate rânduri cu: „Vai de voi!” Nu ești din categoria asta, dar asemeni tuturor fariseilor ai căzut într-o capcană. Dar, mai întâi: ce crezi despre scrierile sacre?

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire…” ( 2 Timotei, 3: 16)

Ai dreptate, Pavele, dar să revenim asupra capcanei despre care vorbeam. Dumnezeu a dictat Scriptura, așa cum spuneai, dar nu i-a pus punctul final. Aceasta nu ai reușit să înțelegi. Atunci.
Căci Dumnezeu mai avea de scris, și unul dintre scriitorii pe care-i avea în vedere erai tu. Autor și personaj central al unor scrieri. Pentru că sub ochii contemporanilor tăi se împlineau profețiile. Cele privitoare la Mesia. Și Acesta era tocmai Galileanul. Cei care au înțeles L-au urmat, dar fariseii, considerându-i călcători de lege s-au ridicat împotriva lor. Așa a început vânătoarea de „sectanți”, căreia i te-ai alăturat. Cu zel sincer, dar înșelat profund. Ce ai făcut, de fapt?

„Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am pus în temniță bărbați și femei.” (Fapte, 22: 4)

Ai început o luptă aprigă, alături de marele preot și soborul bătrânilor. În ce a constat colaborarea ta cu ei?

„Am luat scrisori de la ei către frații din Damasc, unde m-am dus să aduc legați la Ieruslim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiți.” (Fapte, 22: 5)

Nu a fost singurul tău drum de acest fel, dar a fost drumul schimbării tale. A întâlnirii cu Cel pe care-L prigoneai. Cum s-au petrecut lucrurile?

„Când eram pe drum și mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.” (Fapte, 22: 6)

Ai căzut la pământ, din câte înțeleg, iar colbul de pe drumul Damascului nu-ți mai era doar în sandale. Ce-ai auzit?

„Pentru ce mă prigonești?” (Fapte, 22:7)

Era firesc să fii atât nedumerit, cât și speriat. Și să întrebi cine-ți vorbește. Ce ți-a răspuns?

„Eu sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigonești tu.” (Fapte, 22:8)

Uluitoare experiență, Pavele. Și asta a dus la schimbarea ta radicală, devenind, din vânător de „sectanți”, unul de-al lor. Pentru că întâlnirea cu Nazarineanul te-a făcut să înțelegi că cei pe care-i persecutai erau de fapt adevărații închinători. În duh și-n adevăr. Ce-ai putea să ne spui despre viața ta de după această întâlnire crucială?

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.” (2 Timotei, 4: 7)

Pavele, experiența ta ar putea să folosească multora, și astăzi. Pentru că încă sunt printre noi mulți farisei care, în numele unei tradiții și a unei „slove care ucide”, vânează „sectanți”. Ce-ai putea să le spui?

„Vă rog să călcați pe urmele mele.” ( 1 Corinteni, 4: 16)

Mulțumesc, Pavele. În încheiere, mi-ar plăcea să aud de la tine o urare, de genul: Să ne vedem în cer! Poți s-o formulezi și altfel.

„Vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” ( 1 Tesaloniceni, 4: 17)

Amin.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 aprilie 2016