De veghe la moară

Pe coșul morii cântă ciocârlii
Din lanul care curge înspre pâine,
Căci bobul în imagine rămâne
Cu vara lui și macii purpurii.

Miresme vii de viață și de saț
Își țes culcuș în tihna de la moară,
Și parcă veșnicia se coboară
Cu pacea înălțimilor la braț.

Cuptorul lacom e deja încins
Și-așteapă coca, să o-mbrățișeze,
Și rumenind-o s-o înnobileze,
Ducând felii de... viață, dinadins.


Curând va curge pâinea ca un rău
Cu unde line de... îndestulare,
Dar simt fiorul rece și-ntreb: Oare,
S-a pus în coșul morii numai grâu?

O foame-i și nevoia de Cuvânt,
Iar pâinea se prepară pe-ndelete,
Dar nu doar după vechile rețete,
Și-ades e-n grâu neghină și pământ.

La moară, Doamne, pune veghetori,
Să știm că-n pâine-i grâu ales de Tine,
Și înspre veșnicia care vine
Avem merinde pentru călători!

Simion Felix Marțian
Siegen, 14 ianuarie 2022

Sonet poștal

Am fost de la-nceput... destinatar,
Și când curgea prin caii vremii veacul,
Bătut-a-n poarta inimii olacul
Venind de peste-al timpului hotar.

Iar când goli de vești și soare sacul
În vatra vieții mele de hoinar,
Citind vedeam prin litere de jar
Cum cerului îi înflorea cerdacul.

Purtând miresme vii de empireu,
Misiva mea părea că-nmugurește
Țâșnind în irizări de curcubeu.

Într-un prezent etern ea tot vobește,
Fiind scrisoarea de la Dumnezeu
În care El mi-a scris că mă iubește!

Simion Felix Marțian
Siegen, 14 ianuarie 2022

Spre tribună, prin poarta uimirii

  N-a convocat nimeni mulţimea în pridvorul lui Solomon. Nu, n-a fost evanghelizare organizată, dar rezultatele au fost mai mult decât remarcabile. Extraordinare! Pentru că „numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.” (Faptele apostolilor, 4:4)

  Petru şi-a dovedit din nou eficienţa în predicarea Evangheliei, adică însoţirea Duhului în lucrare. Şi, totuşi, ce căutau aceşti oameni în pridvorul lui Solomon, gata să asculte o predică? Răspunsul îl găsim la poarta „Frumoasă”.

  Era o zi obişnuită, potrivit relatării lui Luca, în care Petru şi Ioan se îndreptau spre Templu, la ceasul rugăciunii de după amiază.(Fapte, 3:1) La poarta Nicanor, numită şi „Frumoasă”, era un cerşetor, olog din naştere. Aici era adus „să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.” (v 2)

  Omul a căpătat îndrăzneală, apelând la mila celor doi, atunci când a văzut „că voiau să intre în Templu”. Explicaţia e simplă: oamenii evlavioşi au şi o inimă largă. Sau ar trebui să aibă. Acesta o fi fost şi raţionamentul ologului.

  Un bănuţ aruncat la picioarele lipsite de vlagă ar fi însemnat îndeplinirea unei datorii umanitare. Şi era un gest aşteptat. Dar această atitudine n-ar fi UIMIT pe nimeni, iar pridvorul lui Solomon ar fi rămas gol. Cui ai fi vorbit despre mântuirea în Isus, Petre?

  Oricum, nici măcar acest bănuţ nu-l aveau. În schimb Îl aveau pe Christos. Iar cuvintele lui reverberează până azi în inimile credincioşilor: „În Numele lui Isus Christos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” Şi FOSTUL olog „dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble.”

 Un gest frumos, dar la care oamenii se aşteaptă, pentru că- nu-i aşa?- suntem „altfel”, nu uimeşte pe nimeni şi oamenii nu pun întrebări. Deci nu aşteaptă răspunsuri. Petru şi Ioan au făcut mai mult de cât se aşteptau oamenii, şi ei plini de uimire au mers în pridvorul lui Solomon. Pentru că, răscoliţi fiind, aveau nevoie de răspunsuri.

  Poate că nu vom avea niciodată eficienţa lui Petru. Sau audienţa lui. Dar putem să oferim oamenilor mai mult de cât se aşteaptă prin trăirea noastră şi oamenii vor pune întrebări. Iar răspunsurile sunt pregătite.

  Atunci când ai în vedere tribuna, dorind să te adresezi publicului, e bine să treci pe la poartă. Să uimeşti oferind peste aşteptări. Ca să te asiguri că nu vei vorbi singur.

 

Simion Felix Marțian

 

Dezgheț divin

Ne bântuie geruri mușcând nemilos
Cu colți de cumplite dihănii,
Și-n răni suflă vântul țipând dureros
În goană nebună de sănii.

Cu gheață în suflet și gheață-n priviri,
Ne-nghite cu totul decorul,
Și aripa frântă-a uitatei iubiri
Prin țurțuri își tânguie zborul.

Pe sipet în suflet, ce poartă candid
Surâsul ca nimb al iubirii,
E colbul uitării, obstacol perfid,
Un zid împotriva trezirii.

Dar, Doamne, noi suntem făcuți să iubim,
Tu nu ne-ai făcut robi ai gheții,
Aprinde în oameni, cu focu-Ți sublim,
Iubirea, ca vector al vieții!

Și-apoi în dezghețul zvâcnind radios
Și-n clocot de imnuri divine,
Țesând armonii să trăim luminos
Uniți în iubirea de Tine!

Simion Felix Marțian

Sonet lacustru

Selena scrie cu argint pe unde
Prin despletirea norilor opaci,
Iar aștrii nopții par străjeri posaci
Nutrind tăceri venite de niciunde.

E, oare, lacul țintuit dibaci,
Sau are frâu pe valuri furibunde?
O, nu, ci toate-au prins a se ascunde
Când auzi Ghenezaretul: Taci!

Când mă purta furtuna între maluri,
Vâslind bezmetic între „da” și „nu”,
Mânat de iluzorii idealuri,

În noaptea vieții mele, Doamne, Tu
Ai apărut călcând pieptiș pe valuri
Și de atunci... furtuna dispăru!

Simion Felix Marțian
Siegen, 7 ianuarie 2022

Pe locuri, fiți gata… start!

Nu, nu suntem în competiție, dar toți suntem angrenați în cursă, fiecare pe culoarul personal. Și toți dorim să avem succes, chiar dacă definim succesul în mod diferit. Sau avem așteptări diferite de la viață.

  Fiind la început de an, suntem pe linia de start. Privim la bilanțul recent, cu o doză mai mare sau mai mică de satisfacție, și ne propunem lucruri mari pentru cursa cu obstacole care ne stă în față. Ne amăgim, mințindu-ne că nu avem de demonstrat nimănui nimic, dar ne arde setea de apreciere. De aplauze.

  E ceva rău în a dori să te autodepășești? Depinde ce-ți dorești. Care-ți sunt prioritățile. Dacă-ți dorești să fii mai bun, să iubești mai mult și să te dovedești mai plin de zel… nicio problemă. Iar dacă aștepți să te aplaude doar Cerul e și mai bine. Asta înseamnă un start bun. Căci rezultatul cursei depinde în mare măsură de felul în care ai luat startul.

 Ca să înțelegem ce înseamnă un… start bun, să privim la Moise. Acesta I-a zis lui Dumnezeu: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.” (Exod, 33:15) Dacă am porni astfel, ne-am bucura de însoțirea divină, ceea ce înseamnă un pachet complet de binecuvântări: soluții pentru probleme, putere în încercări, înțelepciune în luarea deciziilor, etc.

 Dar câți aplicăm lecția învățată de la Moise? Dacă pornim în cursă înaripându-ne planurile cu visuri și ignorând balastul care-l purtăm după noi, riscăm un eșec răsunător. Dar chiar și un succes aparent poate fi un eșec, dacă planurile noastre sunt axate în exclusivitate, sau prioritar, pe… cele trecătoare. Dacă ne propunem pentru anul ce vine doar faimă și bani.

  Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei, 6:33). Având acest obiectiv, cursa va avea un final în triumf, cu premiu etern. Dacă am ratat startul, pornind fără Dumnezeu, mai avem opțiunea „La loc comanda!” Adică restart. Ca să pornim așa cum trebuie.

  Mântuitorul ne-a promis: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”(Matei, 28:20) Așadar, startul potrivit ne poate asigura un final glorios. Indiferent de obstacole, pentru că ne bucurăm de însoțire divină.

 

Simion Felix Marțian

Siegen, 4 ianuarie 2022

Mi-e alb…

Nu mi-e cald, nu mi-e frig, nu mi-e sete, cumva
Mi-e, aşa, o simţire aparte;
Am găsit! Da, mi-e… alb, şi aceasta-i ceva
Mai presus de viaţă şi moarte.

Mi-este alb ca-n zăpezi sărutate de ger
Sau în puf luminos de columbă,
Ca-n culori care vin despletite-n eter
Şi în spectrul solar se îmbumbă.

Da, mi-e alb ca în spuma adusă de val
Sau în laptele-adus de la stână,
Îmi e alb ca-n corole de crin, alb floral,
Şi mi-e alb cum e albul de lână.

Copleşit sunt de... alb şi de ceea ce simt,
Şi-nţeleg că această simţire
E îndemnul divin ca trăind să consimt
Să mă-mbrac în strai alb de sfinţire.

Tu îmbracă-mă, Doamne, în haină de in,
Ca să port neprihana în mine
Ca o horbotă albă, din albul divin,
Alb ca dorul curat după Tine!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 ianuarie 2019

În noul an, cu Dumnezeu

Acum când bate-n uşă noul an
Cu ale sale căi necunoscute
Pe al trăirii  zbuciumat ocean,
Vă-ncredinţez, punând în vers elan,
În braţul Ocrotirii absolute.

Şi El-Olam, El veşnic Dumnezeu
Să vă-nsoţească-n toată alergarea,
Sprijin şi adăpost în ceasul greu,
Şi-al biruinţei minunat trofeu
Vă fie-n viaţă binecuvântarea!

Vă mai doresc experienţe noi,
Ca-n clipele când  viaţa-i o pustie
Şi abandonul tuturor e-n toi,
Să ştiţi că ochii Celui ce-i El Roi
Vă însoţesc cu o privire vie.

În mâna lui Yehova Ţidkenu
Vă-ncredinţez, prin rugi, pe mai departe
Şi-atunci când cu-al minciunilor atu
Răuvoitori vor face din „da”, „nu”,
El este Cel ce face-va dreptate.

Iar când primejdii vor ieşi în drum
Şi-nsinguraţi vă veţi lupta cu teama
Să nu descurajaţi, nu, nicidecum,
Ci să rostiţi: ca orişicând, şi-acum
Domnul este aici, Yehova Shama!

Când zbuciumul lucrarea lui şi-o face,
Aşa ca-n viaţa fiecărui om,
Şi când neliniştea în suflet zace,
Eu vă doresc s-aveţi eterna pace
Din Cel ce-i pacea, Yehova Shalom!

Vă mai urez ca-n lipsuri, în necaz,
În tristă, dureroasă păgubire,
Drepţi să rămâneţi sub acest talaz
Ştiind, în cugetul de-a pururi treaz,
Că se va îngriji Yehova Yire.


În casă stând alături, cot la cot,
Să nu lăsaţi duşmani să treacă pragul,
Să-i biruiţi prin Domnul Savaot
Şi-apoi să ridicaţi sus, sus de tot,
Prin Cel ce e Yehova Nissi, steagul!


Şi dacă-n anul care va veni,
Vreo boală vă va-nnegura cărarea,
Să se îndure Cel din veşnicii,
Cel ce a fost, ce este şi va fi
Yehova Rapha, El e vindecarea.

La uşă-i Anul Nou cu-al său alai,
Primiţi-l deci cu sufletul cucernic
Şi-n casa voastră, ca-ntr-un colţ de rai,
Eu vă doresc să fie El Shadai,
Cel ce e Dumnezeu atotputernic!

Simion Felix Marțian

Modelând viața

Îmi pătrunde iarna-n ochi, în gând și-n oase
Și-mi îngheață-n fașă muguri de elan,
Căci, purtând povara finelui de an,
Duce zile multe, grele, cu angoase.

Din gâtlej de gheață șuieră sinistru
Ca o știre nouă de telejurnal,
Împingând în scenă actul...  muzical
Într-o croncănire de ciudat registru.

Dar arunc privirea peste gardul zilei
Și zăresc aproape noul an, ca dar,
Fără adnotații scrise-n calendar
Și-având moliciunea caldă a argilei.

Zilele și viața pot fi modelate,
Pot fi colorate vesel și apoi,
Puse în lumina ce-o purtăm în noi,
Să vedem că pot fi binecuvântate.

Acum iarna-mi pare zbor în armonie
De beteală albă și de clopoței,
Și-mbrăcat în albul din argintul ei
Simt plesnind bobocii calzi de bucurie.

Doamne, un miracol mă înaripează,
Și-l trăiesc în arta de a modela,
Vreau să-mi fac viața după voia Ta,
Cu uimirea vie: cel creat... creează!

Simion Felix Marțian

Sonet de Crăciun

Cu aripi de lumină veșnicia
Mișca zăvorul vieții-n Betleem,
Când dragostea cu pacea în tandem
În iesle-și gângureau copilăria.

Având pe umeri tragicul blestem,
Pământul își primea din cer solia,
Și, cu speranțe semănându-și glia,
Scria al vieții veșnice poem.

În noaptea-mpodobită cu... păstori
Și coruri îngerești suindu-și cântul,
Prin aștrii nopții vântuiau fiori.

Și-n ieslea unde se țesea veșmântul
Iertării sfinte pentru muritori,
Prin bezna nopții strălucea... Cuvântul!

Simion Felix Marțian
Siegen, 24/25 decembrie 2021