Sonetul Floriilor

Subit a înflorit însuflețirea
Pe drumul cu veșminte de finic,
Iar soarele scria cu borangic
Și fir de frenezie înnoirea.

Uralele-și armonizau rostirea
Și-n inimi noi speranțe dau în spic,
Când blândul măgăruș, atât de mic,
Ducea către cetate... Mântuirea!

Privesc din loja mea bimilenară
Acest tablou cu-al gloatelor puhoi
Și fila ce-a urmat - atât de-amară!-

Notând ca-n cronicile de război:
Isus intra pe-o poartă, ca să moară,
Ieșind însă... pe toate! Pentru noi.

Simion Felix Marțian

Păcatul minunilor peste program

Cele cinci pridvoare ale scăldătorii Betesda, aflată lângă Poarta oilor, din partea de nord a cetăţii, erau pline. Mai erau şi alte scăldători în Ierusalim, dar aceasta avea un statut special. Acela de a oferi periodic vindecare prin îmbăiere.

  Din cele relatate de apostolul evanghelist Ioan, „un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.”(Ioan, 5:4)

 Nu e de mirare, deci, că sub arcadele scăldătorii „zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcare apei.” (Ioan, 5:3) Iar printre ei se afla un om care de teizeci şi opt de ani, de când era paralizat, şi-a pus speranţa în miracolul tulburării apei şi a vindecării.

  Isus era în pelerinaj la Ierusalim, ca de fiecare dată când erau sărbătorile poruncite de Lege, şi nu putea ocoli un loc unde era suferinţă. Un loc în care putea să aducă bucuria vindecării.

  Întrebarea lui Isus l-a luat pe nepregătite pe acest neputincios, care a văzut în repetate rânduri tulburarea apei, dar nu avea pe nimeni care să-l ajute să ajungă în scăldătoare. „Vrei să te faci sănătos?” Iar întrebarea a fost urmată de… porunca: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă!”

  Miracolul s-a produs: un om care a zăcut paralizat trezeci şi opt de ani, UMBLA, purtându-şi rogojina sub braţ! Un fapt care ar fi trebuit nu doar să uimească, ci şi să umple de bucurie pe cei din jur. Dar nu şi pe conducătorii religioşi ai iudeilor.

  Aceştia l-au abordat cu atitudine acuzatoare, pentru păcatul de a-şi purta patul în ziua Sabatului. Omul, prins la înghesuială, s-a scuzat spunând că aşa i-a poruncit Cel care l-a vindecat. Şi pentru că nu ştia cine este Acesta, I-a divulgate numele abia după ce s-a întâlnit cu Isus în Templu.

  Rezultatul? „Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.”(Ioan, 5:16)

  Sărbătoareau Sabatul potrivit Legii lui Dumnezeu, dar „lista” cu lucrările interzise era stabilită de rabini. De aceea, o primă reacţie a cititorilor acestui pasaj este indignarea: Cum, să vezi cu ochii tăi minunile lui Dumnezeu, şi totuşi să te cramponezi de nişte reguli umane?

  Indignarea este explicabilă, dar- atenţie!- istoria se repetă. De câte ori nu am fost împiedicaţi să vedem miracolele divine, măreţia  harului lui Dumnezeu, dragostea şi bucuria din viaţa semenilor, doar pentru că ceva nu corespundea regulilor noastre.

  Vorbim despre Dumnezeul rânduielii şi este bine,căci aşa ni se prezintă prin Cuvântul Său. Dar este Dumnezeul rânduielii Sale, nu al celei stabilite de noi. Iar atunci când minunile se petrec dincolo de orarul, regulamentul sau statutul nostru, trebuie să schimbăm programul. Căci Dumnezeu este neschimbat. Şi Atotputernic.

 

Simion Felix Marţian

Te iubesc, Doamne!

Mă-ntrebi iar, Doamne, dacă Te iubesc
Și simt, mă iartă, parcă-o iritare,
Aveam răspunsul „da” pus la păstrare,
Dar dacă Tu repeți... mă îndoiesc.

Pricep acum, și nu e prea târziu,
Că trebuie să-mi fac curat în viață,
Că dragostea de semeni se învață
Când vrei să fii izvorul din pustiu.

Revin cu tema scrisă în ghiozdan,
Cu lecția de viață învățată;
Acum repetă întrebarea, Tată,
Răspunsul mi-e izvor artezian.

Și-n clocot, Doamne, vreau să Îți răspund:
Da, Te iubesc cu inima cât... casa
Ce are tot mereu întinsă masa
Și uși deschise-mbrățișând profund.

Și lângă astea aș adăuga
Că Te iubesc cu pâinea cât o roată
Pe care o împart iubind, pe toată,
Cedând adesea chiar și partea mea.

Cu zâmbetul spre semeni Te iubesc,
Dar și cu lacrima de foc, cu care
Sunt lângă cei pe care viața-i doare,
Cu vorbele cu care-n ei zidesc.

Te simt privind cu zâmbet mulțumit
Când treci pe tema mea un „foarte bine”,
Și-aștepți să merg, iubind mereu, cu Tine
Din punctul zero până-n... infinit!

Simion Felix Marțian
Siegen, 20 aprilie, 2024

Sonet floral

Din văzduh lumina, ignorând busole,
În cascade curge la superlativ,
Şi pe-al ierbii verde, amplu portativ
De culoare umple gingaşe corole.

Înflorirea însăşi, act decorativ,
Curcubeie-adună împletind cupole,
Şi din stropi de soare pune-aureole
Peste tot ce-nseamnă viaţă-n... rogvaiv.

Mângâiem culoarea inspirând arome,
Însă floarea este doar un pas spre rod
Pe cărarea vieţii prinsă-n axiome;

Şi cum, Doamne, viaţa, în acelaşi mod,
Mă-nfloreşte-n zile calde, policrome,
Spre rodire fă-mă drum bătut şi pod!

Simion Felix Marţian

Dumnezeu nu face scamatorii

  Faptul că lucrarea Mântuitorului era însoţită de minuni, I-a sporit notorietatea. Mulţi Îi ascultau însetaţi cuvintele, dar semnele miraculoase aveau ecou, mărindu-I faima. Cum ar fi putut, astfel, ca prezenţa Sa să treacă neobservată?  Şi nu i-a scăpat nici lui Irod Antipa, guvernator în Galileea şi Pereia.

  Identitatea Acestui făcător de minuni era, însă, o enigmă pentru Irod. Unii spuneau că era Ilie, alţii Ioan Botezătorul. „Dar Irod zicea: <<Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?>> Şi căuta să-L vadă.” (Luca, 9:9)

  Nimic despre învăţătura lui Isus. Despre harul lui Dumnezeu. Doar curiozitate în faţa miraculosului. Dorea să-L vadă, aşa cum oamenii se duc la circ pentru ceva neobişnuit. Sună cunoscut?

  Ocazia de a-L avea în faţă pe Isus s-a ivit în timpul procesului Acestuia. Pilat, guvernatorul Iudeii, auzind că acuzatul este din Galileea, L-a trimis la Irod. Acesta, „când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.”(Luca, 23:8)

  Însă Isus nu s-a dovedit a fi „cooperant”. El nu avea nimic de demonstrat. Scopul Său nu era să satisfacă curiozitatea cuiva. Sau să-i potolească setea de senzaţional. Cum, de altfel, nu e nici astăzi.

  Irod a fost dezamăgit de această întâlnire. El voia circ, nu mântuire. Dar Dumnezeu nu face scamatorii. Nu oferă numere de divertisment. Dumnezeu mântuieşte. Şi dacă pentru asta recurge adesea la miracole, o face după planul Său.

  Dezamăgirea guvernatorului s-a transformat în dispreţ „şi după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.”(Luca, 23:11)

 Este o întâmplare tristă, dar gustul ei amar l-am suporta mai uşor dacă ar aparţine doar istoriei antice. Dar se repetă mereu şi astăzi. Oamenii în goană după senzaţional aşteaptă ca Dumnezeu să acţioneze după voia lor, pentru că „au plătit biletul”. Ca la spectacol.

  Acceptând oferta lui Dumnezeu, adică mântuirea noatră, vom avea parte şi de minuni. Şi cea dintâi este transformarea noastră.

Simion Felix Marţian

 

 

Potolirea furtunii


El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare. (Marcu 4:39)

Băteau din aripi norii a-nserare
Spre asfinţitul încă sângeriu
Chemând, parcă, natura la culcare,
Iar peste Galileea, dinspre mare
Veneau tăceri de plumb şi de pustiu.

Pe ţărm era Isus cu ucenicii,
Dăduse apă vie la popor,
Dar cum amurgul îmbrăca finicii
Şi aprindea în taină licuricii,
El i-a trimis la locurile lor.

„Haideţi să trecem dincolo se mare”
Le-a zis Isus la ucenici, trudit,
Şi barca a pornit ascultătoare,
În opintit de vâsle şi-ncordare
Iar Domnul, ostenit, a adormit.

Era o seară caldă, liniştită,
Când, deodată, ca la un semnal,
Din nevăzute guri dezlănţuită
Furtuna i-a învăluit, cumplită,
Şi-un munte părea fiecare val.

În nemaipomenita încleştare
Corabia părea un punct infim
Purtat de vânturi între nori şi mare,
Iar oamenii, cuprinşi de disperare,
Strigau: „Nu-Ţi pasă, Doamne, că pierim?”

Când marea-şi deschidea, parcă, mormântul,
Isus S-a ridicat lângă cârmaci
Şi peste larmă înălţând cuvântul
A dojenit cu străşnicie vântul
Iar mării-nvolburate i-a spus: taci!

O linişte ca de-nceput de lume
A înghiţit pe loc şi vânt şi val
Şi răpăit şi fierbere şi spume;
Furtuna fără ţel şi fără nume
A dispărut cu-ntregu-i arsenal.
***
Poate că azi vâsleşti cu tot avântul,
Dar când furtuna-n larg se va porni
Să-ţi aminteşti că Cel ce e Cuvântul
A plăsmuit şi valul greu şi vântul,
Şi la cuvântul Lui se vor opri.

El e în barcă, cheamă-L! Nu, nu doarme
Ci-aşteaptă de la tine rugăciuni;
Tu roagă-L doar, şi-ale furtunii arme
La glasul Lui divin o să se sfarme,
Căci El şi azi şi-n veci face minuni.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 9 august 2010

Sonet înflăcărat

Când îmi drapez cu vată epitetul
Și-ncalț cu pâslă fiecare verb,
Pot să mă dărui versului ca șerb,
Căci fierb doar eu, nu fierbe și sonetul.

Nu cântă versul sub condei imberb
Ce nu-i cunoaște focului secretul,
Și doar scâncește jalnic alfabetul
Nealtoit pe un imbold acerb.

Eu vreau să încrustez în bronz de clopot
Tot patosul vibrând în stihul meu,
Și vuiet să devină orice șopot;

Cu vatra-ncinsă vreau să scriu mereu
Și verbele dezlănțuite-n tropot,
Cu versul meu slăvind pe Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 14 octombrie 2017

Ai văzut fluturii?

Un nou val de scumpiri pare inevitabil în urma noii creşteri a preţului la combustibil. Efectul de seră apărut în urma poluării fără precedent se face tot mai simţit şi se măsoară în… dezastre. Războiul acesta greu de explicat pare să nu se mai sfârșească și se aude, parcă, tot mai aproape.

 Arunci iritat ziarul din mână şi privirea îţi rămâne pironită în zaţul întunecat rămas în ceaşcă de la cafeaua pe care tocmai ai băut-o. Voiai să te relaxezi răsfoind ziarele de dimineaţă, dar această avalanşă de ştiri alarmante te-a dat peste cap. Te întuneci ca zaţul pe care îl fixezi în continuare cu privirea, simţind cum toate astea se suprapun peste propriile tale probleme.

 Un telefon primit de la spital ţi-a adus la cunoştinţă că glicemia soţiei tale a crescut. Şeful ţi-a refuzat creşterea salarială solicitată. Întâlnirea cu dirigintele băiatului a fost plăcută, dar ai aflat că „Einstein”, cum îi spun colegii puştiului tău, a lipsit de la ora de sport.

 Zaţul care se usucă încet în ceaşcă te invadează, prin contact vizual, cu întuneric şi amărăciune. Nu poţi să localizezi durerea care te sfâşie, dar o auzi ţipând: Doamne, în ce lume trăim?

 Hai, redresează-te! Este adevărat că pământul este apăsat de blestemul păcatului, dar lumea nu este nicidecum monocromă. Noi nu vedem decât lucrurile spre care privim, aşa că roteşte-ţi privirea în jur şi vei fi uimit de bogata paletă coloristică a lumii înconjurătoare. Şi încă ceva: până şi negrul cel mai întunecat este tivit de culoarea speranţei, atunci când îţi pui încrederea în Dumnezeu. Apostolul Pavel îi îndemna pe credincioşii din Roma: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiti răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.” (Romani, 12:12)

 Încearcă să reevaluezi situaţia. Starea sănătăţii soţiei tale nu este tocmai cea pe care i-o doreşti, dar aminteşte-ţi de modul absolut miraculos în care a scăpat cu viaţă din criza de anul trecut. Şeful ţi-a refuzat, deocamdată, cererea de mărire a salariului, dar ai, totuşi, cel mai mare salariu din departament. Băiatul a chiulit, se pare, de la sport, dar cu câtă mândrie te-ai fotografiat alături de el când a câştigat la olimpiada de fizică. Până şi zaţul din ceaşca pe care nu încetezi să o priveşti nu e altceva decât restul de la o cafea pe care ai băut-o cu plăcere.

 Credincioşii din Tesalonic erau îndemnaţi: ”Bucuraţi-vă întotdeauna” (1Tesaloniceni, 5:16), „Rugaţi-vă neîncetat”(vers 17)şi ”Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”(vers 18).

 Îndreaptă-ţi privirea spre binecuvântările lui Dumnezeu. Ai observat că s-au împrăştiat norii? Priveşte la frumuseţile care te înconjoară: arbori, păsări, flori, fluturi. Apropo: ai văzut fluturii anul ăsta???

 

Simion Felix Marțian

De veghe la moară

Pe coșul morii cântă ciocârlii
Din lanul care curge înspre pâine,
Căci bobul în imagine rămâne
Cu vara lui și macii purpurii.

Miresme vii de viață și de saț
Își țes culcuș în tihna de la moară,
Și parcă veșnicia se coboară
Cu pacea înălțimilor la braț.

Cuptorul lacom e deja încins
Și-așteaptă coca, să o-mbrățișeze,
Și rumenind-o s-o înnobileze,
Ducând felii de... viață, dinadins.

Curând va curge pâinea ca un râu
Cu unde line de... îndestulare,
Dar simt fiorul rece și-ntreb: Oare,
S-a pus în coșul morii numai grâu?

O foame-i și nevoia de Cuvânt,
Iar pâinea se prepară pe-ndelete,
Dar nu doar după vechile rețete,
Și-ades e-n grâu neghină și pământ.

La moară, Doamne, pune veghetori,
Să știm că-n pâine-i grâu ales de Tine,
Și înspre veșnicia care vine
Avem merinde pentru călători!

Simion Felix Marțian