Pogorârea Duhului Sfânt, eveniment marcant în istoria Bisericii, a avut loc în timpul uneia dintre sărbătorile poruncite evreilor: Cincizecimea. Și asta nu întâmplător. La fel ca și în cazul Învierii, care s-a petrecut în timpul Paștelui evreiesc.

  În timpul acestor sărbători, evreii din țară, ca și cei din diaspora, mergeau în pelerinaj la Ierusalim. Călătoreau de prin toate provinciile imperiului, de pe unde se stabiliseră, însoțiți și de prozeliți, de noii convertiți la iudaism. Astfel, evenimentele amintite s-au derulat în prezența a sute de mii de martori. Aceștia au dus vestea despre cele întâmplate peste tot, prin lumea cunoscută pe atunci.

  Despre acest eveniment, extrem de important, s-a scris mult și s-a vorbit mult. Și pe bună dreptate, căci este vorba de împlinirea promisiunii lui Isus, de Mângâietorul promis. S-a vorbit despre rolul Duhului Sfânt în creșterea Bisericii, dar și în viața personală a credinciosului, ca echipare necesară. Sunt lucruri evidente în scrierile evanghelistului Luca.

  Dar pentru că la predica lui Petru au primit Cuvântul „aproape trei mii de suflete” (Fapte, 2:4), putem vorbi de această zi ca fiind ziua de naștere a Bisericii. Și cum despre celelalte aspecte ale sărbătorii s-a tot scris, asupra acestuia m-am hotărât să mă opresc. Da, este ziua de naștere a Bisericii lui Cristos.

 Biserica-trup, Biserica-turmă, Biserica-mireasă. Biserica cu o istorie zbuciumată, prigonită de la naștere și până la final. Un final așteptat, o veșnicie de slavă cu Cel ce-i este Capul, cu Isus Cristos.

  Și pentru că este ziua ei, m-am gândit la un tort aniversar. Un tort strălucitor, din sfințenie, din curăție de inimă. Un tort copt la focul dragostei de Cristos și a dorului de cer. Un tort cu gust de fapte bune și iubirea aproapelui. Un tort ornat cu daruri sfinte. Cât despre urări, cea clasică cu „La mulți ani!” nu i se potrivește, pentru că ea trăiește spunând: ”Vino, Doamne Isuse!”

  Așadar, rămânem la tort, adaptând urarea la ceea ce-și dorește: La o veșnicie de slavă cu Cristos, Biserică!

Simion Felix Marțian

„Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut.”-ne scrie Luca în Faptele apostolilor. (17:34) Acest „totuşi” vrea, parcă, să contrabalanseze o dezamăgire, dând o notă de optimism afirmaţiei.

  Apostolul Pavel, încălţat cu „râvna Evangheliei păcii”, ca să folosesc o sintagmă care-i aparţine, era în plină campanie de vestire a Cuvântului, la fel ca toţi ucenicii, de altfel. Petru se dovedise ultra-eficient în această lucrare, numărul convertiţilor fiind de ordinul miilor la predicile lui.

Dar asta se întâmpla printre ai săi, oameni care nu erau străini de Dumnezeu.

  La Atena, însă, lucrurile stăteau altfel. Atenienii nu-L cunoşteau pe Dumnezeul lui Israel, şi, deci, nici profeţiile privindu-L pe Mesia. Aici trăiau artiştii şi filozofii vremii, mişunând în jurul vestitei Acropole, care adăpostea mulţimea de temple. Aveau şi atenienii nevoie de Dumnezeu, dar pentru a te apropia de ei aveai nevoie de cheile potrivite. Şi Pavel le avea.

  El a înţeles că nu le putea stârni interesul decât vorbind aceeaşi limbă. Adică arătându-le că le cunoaşte cultura, citând din poeţii lor, care apostolului nu-i erau străini. Era singurul mod de a le deschide carapacea interesului, şi Pavel l-a folosit, având astfel prilejul să vorbească în Areopag. În mijlocul filozofilor vremii.

  N-a fost un success răsunător şi era de aşteptat. Dar n-a fost un eşec, căci sămânţa a fost aruncată, iar „unii au trecut de parte lui”. Şi astfel a ajuns Cristos la atenieni. Şi mântuirea Lui.

  Suntem chemaţi toţi la aceeaşi lucrare, dar, în funcţie de echipare, în sectoare diferite. Unora li s-au încredinţat chei de acces în zone, altfel, închise. Cum erau atenienii la Evanghelie. La Dumnezeu.

  Poate că poziţia socială, cunoştinţele tale, cultura deosebită, îţi înlesnesc intrarea în cercuri elitiste. Sau ermetice. Sau refractare. Acolo unde nu sunt suficiente râvna şi bunele intenţii ca să intri. Şi acolo sunt oameni care au nevoie de mântuire. Dacă deţii cheile, foloseşte-le!

  Pavel şi-a folosit cunoştinţele sale din literatura şi filozofia greacă pentru a le deschide inima, ca mai apoi să le vorbească de mântuire. De Cristos. Metoda dă roade. Dacă ai un astfel de echipament, foloseşte-l acolo unde e nevoie.

  După modelul lui Pavel. Duhul Domnului să te însoţească!

Simion Felix Marţian