O parte a presei, adică cea care vede mai departe de mondenități, a scris zilele trecute despre hotărârea Curții Supreme a SUA în cazul monumentului „Crucea Păcii”. Mai întâi, ce este această cruce. Este un monument aproape centenar, ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, înalt de 12 m, și se află în orașul Blandesburg din Maryland.

În al doilea rând, de ce a devenit un „caz”. Pentru că Asociația Umanistă Americană , formată din atei și agnostici , a fost deranjată de prezența monumentului pe spațiul public, ceea ce ar putea însemna o recunoaștere oficială a creștinismului.

A câștigat în instanță bunul simț, pentru că monumentul, dincolo de forma sa de cruce, aparține istoriei. Iar comunitatea locală are, printre înaintași, eroi care și-au dat viața pentru libertate. Ori mutarea sau demolarea sa ar fi creat un precedent, care ar fi dus la demolarea altor mii de cruci și…cimitire ale eroilor.

Nu putem să nu remarcăm, însă, furia cu care acești oameni se ridică împotriva însemnelor creștine. Aici nu este vorba de ateism. Un ateu ignoră astfel de însemne, sau, eventual, râde batjocoritor. Dar nu se ia la trântă cu ele. Acest lucru îl face diavolul. Pentru că îi amintește de crucea de la Golgota și de Cel care acolo l-a biruit.

Însemnele creștine nu sunt nici mântuitoare, nici vitale pentru creștinism. Creștinismul are nevoie de biserici vii, de interes real pentru Calea mântuirii. Dar nu putem să trecem cu vederea peste aceste atacuri și semnificația lor. Pentru că se face tot mai simțită îngrădirea treptată a libertății. Și încă în țara unde se mănâncă democrație pe pâine!

Am cunoscut propaganda ateist-comunistă. Am văzut cum s-au demolat biserici folosindu-se pretextul sistematizării urbane. Dar nu-mi amintesc de vreun atac împotriva monumentelor. Crucea de pe Caraiman a rămas la locul ei, chiar dacă i-au zis Monumentul Eroilor. Ca și atâtea alte cruci monumentale sau mausolee.

Dar împotrivitorii de azi se vor mai eficienți decât cei de ieri. Până acolo încât cad în ridicol, ca în acest caz cu un atac împotriva unui monument. Privind situația cu umor amar, ai putea spune că și sensurile giratorii s-au introdus în circulație ca să se evite intersecțiile în formă de…cruce.

Creștini, să ne închinăm Tatălui în duh și-n adevăr. Cu credință. Acolo nu vor mai putea face demolări.

Simion Felix Marțian
Neunchirchen, 28 iunie 2019

Presa nu poate ocoli subiectele fierbinți, cum sunt cele oferite de atacurile cu bombe asupra bisericilor creștine. Omite însă, cu bună știință, să ofere o imagine de ansamblu a situației mondiale, care ne-ar ajuta să înțelegem gravitatea situației.

De știri însângerate nu am dus lipsă nici în acest an. A fost o primăvară fierbinte, cu astfel de atacuri în Sri Lanka, în Nigeria, în Burkina Faso… Au căzut martiri, „vinovați” de a crede că sunt mântuiți prin jertfa lui Cristos. Dar au căzut printre ei și cei care nici măcar această „vină” nu o aveau.

Ne-am obișnuit să localizăm aceste atacuri departe de noi, într-o lume ostilă creștinismului, preponderent islamică. De aceea a fost zguduitoare știrea că un astfel de atac a avut loc în Europa, chiar dacă n-au fost victime. Dar, în Europa?
Da, în Suedia, la 30 km de Stokholm.

Și dacă suntem surprinși, nu e pentru că Europa ar mai apăra valorile creștine. Nicidecum, dar metodele europene de a lupta împotriva Bisericii sunt mai subtile. Mai puțin violente și, totuși, mai eficiente.

O explicație pentru cele întâmplate vine din faptul că la Sodertalje, unde se află Biserica Ortodoxă siriană care a fost atacată, peste jumătate din populație o constituie migranții. Așadar, din nou „Alah akbar!” Și un salut exploziv.

Îi plângem pe martirii de pretutindeni și ne rugăm pentru familiile lor. Dar știm că lucrurile nu se vor opri aici. Diavolul se folosește de acești nefericiți atentatori pentru a lupta împotriva Bisericii lui Cristos. Dar ei sunt doar o parte a planului de război al acestuia.

Cum se dă lupta pe frontul occidental? Păi, se va concluziona că religia generează în permanență conflicte. Unele extrem de sângeroase. Și se va propune ca soluție scoaterea religiei dintr-o societate, oricum, laică. Așa, de dragul păcii. Și mulți „creștini” se vor declara mulțumiți, exilând religia în mediul privat. Adică la culcare.

Alah ne mai salută islamic în mod exploziv, și e dureros. Foarte dureros. Dar nu cred că e mai puțin dureros că în lumea occidentală „creștină” bisericile se închid fără a fi bombardate. Definitiv.

Doamne, îndură-te de noi! Vrem să rămânem în picioare până la venirea Ta. Biruitori. Amin!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 iunie 2019

„Banatu-i fruncea” spun și acum, cu făloșenie, bănățenii, folosind un dicton din străbuni. Or fi știind ei de ce. Iar Timișoara este, evident, steaua din frunte. Sau moțul. Pentru că este capitala acestei provincii.

Timișoara este orașul proeminent prin tot ce are. Prin frumusețea sa de ”oraș al rozelor”, prin spiritualitatea sa și prin istorie. Aici trăiesc în armonie etnii cu participare numerică consistentă.

Dar istoria recentă leagă în mod deosebit numele orașului de Revoluția din 1989. Pentru că de aici a început, iar Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism. Momentul este înălțător și emoționant, iar în memorie vor rămâne vii imaginile cu mii de timișoreni care se rugau îngenuncheați în stradă. Dar și sloganul de atunci: „Există Dumnezeu!”

Orașul de pe Bega a găzduit în anul 1991, în premieră în România, Marșul Învierii. Pentru că tot ne-a obișnuit Timișoara cu premierele sale istorice remarcabile. Așadar, despre acest oraș cultural, doar de bine. Cu bulina aferentă.

Asta până de curând. I-am înțeles deschiderea spre nou, spre progres, dar ceea ce se întâmplă acum la Timișoara cu această săptămână „Pride” (mândrie), nu mai este lăudabil. Nu mai este deschidere, ci o cedare în fața manipulării. Pentru că ceea ce se întâmplă nu este strict despre homosexuali, ci agresivitatea militanților „leghebete”.

Acești militanți, aparținând unui program de smintire a normalității, se folosesc de homosexuali pentru a crea confuzie, pentru a destabiliza. Cine este în spatele acestui program? Cum reușește o minoritate nesemnificativă numeric să se impună în acest fel, încât să primească girul forurilor timișorene (Primărie, Universitate, etc)? Și ce fac timișorenii, în marea lor majoritate creștini?

Știm că lucrurile nu se vor opri aici, dar nici nu putem tăcea. Și nu este vorba de „homofobie”, ci de apărare în fața acestui asalt împotriva normalității. A voii lui Dumnezeu. Homosexuali au existat dintotdeauna și vor exista. Să ne rugăm pentru ei și vindecara lor. Dar aici este vorba de un plan mai amplu, orchestrat de forțele întunericului.

Ne-am obișnuit să știm că aceste lucruri se petrec undeva departe de noi, dar iată-le și-n ograda noastră. Acum, la Timișoara. Dragi timișoreni, de data asta „nu vă laud”, vorba apostolului Pavel. Această „Pride” nu-i motiv de mândrie. Ba, dimpotrivă!

Și, cu părere de rău, îmi retrag și bulina oferită. Trebuia să lupți. Așteptăm vești bune. Ca să rămâi „fruncea”.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 iunie 2019