În amonte de azi, în amonte de ieri,
Undeva în trecut digul urii s-a rupt,
Năvălind peste noi din al vieţii abrupt
Un puhoi de venin şi scrâşnite dureri.

Mă complac inundat, te complaci inundat,
Şi cu foc în priviri împroşcăm vitriol,
Iar sub paşii pierduţi ne aşternem nămol,
Am uitat cât de bun e terenul uscat.

Ne-nţărcaţi, ne hrănesc buletine de ştiri,
Şi, sorbind cu nesaţ, ne trezim amorsaţi,
Explodăm prea uşor, căutând vinovaţi,
Sau vedem circumspecţi peste tot uneltiri.

Într-un astfel de trai nu-i nimic de folos,
Ruginim dureros scârţâind agasant,
Dar avem pentru altfel de viaţă garant,
Pentru pace, senin şi iubire: Cristos!

Să-nvăţăm să iubim dând lăstari către cer,
Să-nflorim oferind printre zâmbete flori
Şi planeta întregă, din zori până-n…zori
Va zâmbi cu-al iubirii divin Mesager.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 15 februarie 2019

.

Citeşti în mine, Doamne, ca-ntr-o carte
Căci înainte-Ţi nu-i nimic ascuns,
De ochiul Tău nimic nu-i prea departe
Şi nici măcar vreun ciob de gânduri sparte
Nu poate-avea taine de nepătruns.

Mă răsfoieşti cu interes, Părinte,
Pe care nu vrei să-l disimulezi,
Dar când găseşti greşeli printre cuvinte
Sau intriga din carte-i prea fierbinte,
Te văd cum, lecturând, Te întristezi.

Nu-s, Doamne, tocmai cartea potrivită
Pentru lectura care Ţi-o doreşti,
Dar corectată şi retipărită
Această carte poate fi primită
Pe rafturi în biblioteci cereşti.

Rescrie, Doamne, frazele greşite,
Refă capitole întregi, sau părţi,
Dându-le alte titluri, inedite,
Dar vreau să figurez la „favorite”
Pe lista Ta cu numeroase cărţi.

Citeşti în mine ca-ntr-o carte, Tată,
Şi urmăreşti cu degetul pe rând;
Când vezi greşeli le strângi într-o erată
Să fiu o carte bună, corectată,
Sfinţit de Tine-n faptă şi în gând.

Citeşti ca într-o carte, Doamne-n mine,
O carte ce-n iubire renăscu,
Scrisă cu pana dragostei divine;
Citeşti în mine, Doamne, despre Tine
Căci personajul principal eşti Tu.

Simion Felix Marţian
Vulcan, februarie 2008

N-a fost, iubito, iarna ca oricare,
Căci februarie optzeci şi nouă
S-a-mbujorat de-a dragostei dogoare,
Iar noi uimiţi aveam în gene rouă.

A fost un start pe drumul de mistere,
Intram pieptiş în labirintul vieţii,
Dar nu ne-am poticnit la bariere
Şi nici nu ne-au ţinut pe loc scaieţii.

Am mers uniţi, de mână cu iubirea,
Dar însoţiţi de pronia divină,
Şi cerul ne-a zâmbit când odrăslirea
S-a-nfiripat pe-a dragostei tulpină.

În viaţa noastră a venit Diana
Ca semn că Cerul îşi deschide poarta
Prin care îşi revarsă neprihana,
Zâmbindu-ne apoi, din nou, prin Marta.

Iubindu-ne am răspândit iubire,
Şi florile crescând la noi în glastră
Ne spun aşa, ca dulce răsplătire:
„Am vrea o căsnicie ca a voastră!”

Lui Dumnezeu Îi mulţumim fierbinte
Pentru iubirea vie ce ne leagă,
Dorind ca şi de-acuma înainte
Să o trăim la fel, viaţa întreagă.

Vulcan, 4 februarie 2019