Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic:”Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!”Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! (Ps.45:1)

Tabloul e de vis, copleşitor,
Când vezi metafore râzând în soare
Şi epitete-n strai strălucitor
Printre poeţi care cu seva lor
Scriu în pridvorul limbii literare.

Tot lexicul este un câmp arat,
Supus de plug de-a lungul şi de-a latul,
Însă tresare brusc, înflăcărat,
Dând într-un clocot viu tot ce-i de dat
Când lauda e pentru Împăratul.

Cuvintele ţâşnesc cu irizări
Făcându-şi cuib în poala poeziei;
Noi le dăm aripi, le deschidem zări
Vorbind cu psalmi şi izvodind cântări,
Dând laudelor girul armoniei.

Izvoarele din versuri şopotesc
Pe-acelaşi portativ cu frunza, vântul,
Iar laudele cresc şi cresc şi cresc
Când vin cuvintele şi se-mpletesc
Pentru-a slăvi pe Cel ce e Cuvântul.

Ne închinăm Divinului prin vers,
Prin tot ce El ne-a pus la îndemână,
Şi-n limitatul nostru univers
Mersul ni-e zbor şi scrisul de neşters
Căci poezim cu cer limba română.

Simion Felix Marțian

Mi-e sete de albul hârtiei de scris
Dar nu să îl sorb, ci el să mă soarbă,
În verbe vărsându-mă, viu manuscris,
Cu inima-n flăcări și patimă oarbă.

M-apropii de lexic privind hămesit,
Cu foame atroce în gândul fierbinte,
Dar nu să mănânc la festinul râvnit
Ci eu vreau să fiu devorat de cuvinte.

Topit în idei, sentimente și zbor,
În psalm să renasc, cu vibrații profunde,
Cu cerul și stare și țel și decor,
Un psalm pe altarul trăirii fecunde.

Să scriu cu iubire și-apoi să fiu scris,
Să fiu și poet și poem deopotrivă,
Înscris în cuvânt și tot lui circumscris,
Absolutul tangent la trăiri relative.

Mă coc la cuptorul acestei dorinți,
Dar până ce pârga din scris să o dărui,
Spre ceruri înalț, în cuvinte fierbinți,
O rugă în care din inimă stărui:

Dă-mi, Doamne, mai mult, tot mai mult și mai mult
Din ceea ce face ca versul să ardă,
Și-atunci când, scriind, voi tăcea să Te-ascult,
Să simt cum vibrează a harului coardă.

Și-n scrisul ca jertfă adus la altar
Să fie-nchinarea adâncă, adâncă,
Purtată spre Tine pe aripi de har
Chiar dacă… și zgura mai dăinuie. Încă.

Simion Felix Marțian