La începutul săptămânii, premierul proaspăt desemnat, Ludovic Orban, a avut o întâlnire cu „societatea civilă”. Așa ne-au informat agențiile de presă. E de bine, am spune noi. Așa procedează un premier „nou-nouț”.

Ceea ce a omis, însă, presa să ne spună este fapul că invitațiile la consultări s-au trimis doar unor anumite ONG-uri, preferențial, și printr-o triere riguoasă. Care au fost criteriile alegerii, e vizibil prin ceea ce reprezintă organizațiile participante. Adică cele progresiste din zona „Accept”. Organizații pro- homosexualitate.

Au fost omise organizațiile din zona conservatoare, cele religioase, adică cele care reprezintă majoritatea covârșitoare a populației. Cele invitate reprezintă 0,5% din populație. Și dacă premierul se consultă cu organizații nereprezintative, pe cine reprezintă el, de fapt? Sau a fost redefinită democrația?

Și întrebările ar putea continua. Bunăoară: Ce mai este eșichierul politic, când un premier „de dreapta”(liberal) cântă în strună marxiștilor de „la stânga”? Sau ce mai este „culoarea politică”? Sau culorile au fost înghițite de pseudo-curcubeul celor care-i țin lesa premierului.

Scăpat astfel de „fanaticii religioși”, Ludovic Orban s-a întreținut cu oengiștii prezenți, care n-au pierdut vremea de pomană. Sunt grăbiți. Au pus deja problema parteneriatului civil, cerând o adoptare de urgență. Și încă o durere a lor este că încă nu a fost condamnat nimeni pentru „limbajul urii”. Adică orice discurs care este pentru apărarea normalității.

Și pentru astfel de obrăznicii nesimțite nu-i pune nimeni la colț. Da, faceți-le pe plac, că dă bine în Europa! Puneți la zid pe părinții care se ridică să-și apere copiii de nebunia sexualizării! Pentru că asta numiți „limbajul urii” (heate speech).

E dureros că atacurile împotriva normalității există, dar este dezastruos când acestea sunt încurajate de cei din fruntea țării. O țară creștină și democratică.

Binecuvântează, Doamne, România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 24 octombrie 2019

 

Aparent, între cele două noțiuni n-ar fi nicio legătură. Dar există, și încă una solidă. Este vorba de rcompensa pentru aceleași fapte. Aceleași merite. Aceeași acțiune susținută în slujba păcii.

În binecunoscuta Predică de pe munte, Isus îi „fericește”, printre alții, pe „făcătorii de pace”. Pe cei împăciuitori. (Matei, 5:9) Fericiți pentru că, drept răsplată, Dumnezeu îi va numi fii ai Săi. Aceasta este recompensa divină.Ce-și poate dori mai mult un muritor?

Există însă și o recompensă umană pentru astfel de acțiuni. Atunci când ele iau o amploare mai mare, în conjuncturi deosebite, cu rezultate impresionante, răsplata este Premiul Nobel pentru Pace. Acest premiu a fost instituit prin testament de Alfred Nobel, fiind acordat pentru prima dată în anul 1901.

În acest an, premiul i-a fost acordat lui Abiy Ahmed Ali, premierul Etiopiei. Deși a preluat funcția în urmă cu doar un an și jumătate, demersurile sale au reușit să stingă vechiul conflict cu Eritreea, iar pe frontiera dintre cele două țări, care a fost însângerată de cele 80.000 de victime ale conflictului, este acum pace.

În plan religios, a acționat în sensul reconcilierii celor două ramuri ale Bisericii Ortodoxe Etiopiene, despărțite încă din anul 1991. Vorbind aici și despre apartenența sa religioasă, se poate spune că este creștin practicant,din zona evanghelică. Penticostal, mai exact.

Aceasta ne amintește de cel care a luat același premiu, pe anul 2018: Denis Mukwege. Pentru că acest medic din Congo este tot penticostal. Deci, oameni care știu că dincolo de această onorantă recompensă, care mai este și substanțială, este recompensa divină. Adică să fii numit fiu de Dumnezeu!

Cu sau fără premii acordate de oameni, recompensa divină rămâne. Iar a face pace, a căuta împăcarea, ne este tuturor la îndemână. De altfel, această atitudine trebuie să fie în structura oricărui creștin. În „adeneul” său.

Pentru că Isus a zis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea.”(Ioan, 14:27)

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 17 octombrie 2019

Ca să vorbesc despre acest subiect, ar trebui să încep prin a-mi declina poziția față de ecologie, așa că mărturisesc răspicat că eu, iubitorul de natură, am fost dintotdeauna ecologist. Prin atitudine, manifestare și promovare. Atât de convins, încât în anul 1990 m-am înscris în Mișcarea Ecologistă din România, partid politic din acea vreme. M-am retras după doi ani, când am înțeles că politica n-are nicio treabă cu ecologia. Iar eu nu puteam să fac promisiuni fără acoperire. Adică să mint. A fost singura mea experiență politică. Dar ecologist am rămas.

De pe această poziție, ar trebui să mă bucure amploarea mișcării mondiale pro-ecologie. Cu toate ramurile ei, încă verzi. Dar rațiunea mă obligă să mă alătur celor care condamnă această isterie generală iscată în numele ecologiei. Pentru că asta este: isterie! Ne-au înnebunit cu prevestirea unor dezastre cauzate de „încălzirea globală” și „schimbările climatice”. Acestea sunt sloganele, chiar dacă cercetările științifice nu sunt foarte concludente.

Până unde poate merge nebunia asta? Până la :„Salvați planeta! Mâncați copiii!”. Sunt cuvintele unei activiste eco, la o întâlnire din New York organizată de democrata americană Alexandria Ocasio- Cortz, care-și promova proiectul „Green New Deal”. Da, copiii produc CO2 și asta duce la…„schimbări climatice”.

O altă manifestare delirantă a acestei isterii este declarația cercetătorului suedez Magnus Soderlung, care propune, tot pentru a evita „schimbările climatice”, consumul de carne de om. Reticența omului la canibalism, spune el, este o atitudine conservatoare, dar lucrurile se pot schimba. Halal, progresiști!

Dragi „ecologiști”, Dumnezeu a încredințat întreaga creație omului, spre administrare. Dacă s-a dovedit un administrator lacom, fără să-și respecte sursa de hrană, va avea de suferit. Dar nicidecum nu eliminăm oameni ca să facem loc mătrăgunii, doar pentru că asta nu produce bioxid de carbon.

Dumnezeu a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, UMPLEȚI pământul și supuneți-l…”(Genesa, 1:28) Așadar, nimic despre o eventuală criză de resurse. Ceea ce ar avea omul de făcut este să-și revizuiască atitudinea față de mediul înconjurător și să fie mai atent cu distribuirea echitabilă a resurselor.

Este injust ca undeva pe glob să se sufere de foame cronică, în timp ce în altă parte (și știm noi unde!) să se arunce milioane de tone de alimente.
Haideți să ne bucurăm de ceea ce avem, cu mulțumire, fără măsuri radicale, care ne depășesc. Viitorul planetei este în mâinile Celui care a creat-o.

Cât despre apocalipsă, ea nu vine după scenariul ecologiștilor alarmanți, ci al lui Dumnezeu. Iubiți natura cu inimi de ecologiști…sănătoși!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 octombrie 2019

Nu credeam că o să mai scriu despre Barnevernet. Am scris mai multe articole în urmă cu aproape patru ani, în timpul campaniei de susținere a familiei Bodnariu. Am și participat la proteste. Bucuria biruinței în acest caz am trăit-o intens, împreună cu oameni din toată lumea, și credeam atunci că Barnevernet va deveni amintire. Una urâtă.

Dar n-a foast așa, și au ajuns la noi vești despre alte familii cărora copiii le-au fost pur și simplu răpiți. Familii de români sau nu. Șarpele n-a fost zdrobit și-am înțeles și de ce: pentru că e vorba de bani! De mulți bani.

Vorbim atât de mult în ultima vreme despre corupție, încât am început să credem că e o „specialitate” românească. Nu este. Românească este găinăria generalizată, dar marea corupție n-are specific național. Și acolo unde este vorba de bani mulți, se ajunge mai greu la adevăr. De-aceea mai trăiește șarpele numit Barnevernet.

Se fac afaceri pe bani mulți cu copiii „protejați”, iar părinții plâng neputincioși. Aude cineva? Barnevernet a și pierdut la CEDO, dar prea puțin, având în vedere numărul mare de procese.

Așa că Barnevernet continuă să-și depună „ouăle” ideologice în cuiburile ONG-urilor plantate peste tot. Sună cunoscut? Da, pentru că sunt și în România. În Bulgaria deja scot pui. De altfel cele 152 de ONG-uri de la ei, cu finanțare externă, au propus încă de anul trecut o „strategie națională” care prevede că:

„-toți părinții sunt incompetenți și incapabili și sunt potențiali abuzatori pentru copiii lor (psihic și fizic)
-numai statul și ONG-urile au dreptul de a decide cu privire la copii și copiii se vor dezvolta în mod corespunzător și vor prospera numai sub îngrijirea experților.”

De aici până la schimbarea legislației n-a mai fost decât un pas, iar bulgarii s-au trezit în fața unor decizii de genul:
-echipe de polițiști, psihologi și asistenți sociali pot intra în casă fără ordin judecătoresc, luând copiii chiar și numai pe baza unor denunțuri anonime.
-pot fi dați spre adopție în întreaga lume, fără ca familia biologică să mai știe ceva de ei (datele personale vor fi modificate).

Astfel de cuiburi numite ONG-uri, în care Barnevernet a depus ouă, sunt și la noi. Ce facem? Așteptăm să iasă puii prin legi smintite, ca în Bulgaria? Prin legea divină copiii au fost încredințați părinților, care i-au primit ca binecuvântare.

Părinți, protejați-vă copiii de „protecția” otrăvită. Protestând împotriva cuiburilor. Demontându-le.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 3 octombrie 2019