Pentru încălzire, palton și… cărți

Nu era la prima sa experiență de detenție. Chiar și în Roma a mai existat anterior un astfel de episod. Iar înainte de a ajunge la Roma, a cunoscut închisorile din Filipi și Cezareea. Aceste episoade dureroase, dar și multe altele, au marcat drumul de vestitor al Evangheliei pentru apostolul Pavel. Dar îi dădeau o aură luminoasă de învingător.

  Se apropia de sfârșitul „alergării” cum el însuși se exprima, și din închisoarea Romei scrie ultima sa scrisoare, care era adresată lui Timotei, copilul său spiritul. În ea își exprima durerea că nu-i mai avea alături pe foștii tovarăși de slujire, și îl chema pe Timotei pe la el.

  Vizita unui om la care ținea mult ar fi adus o mare bucurie, la aceasta adăugându-se și faptul că putea să-i mai aducă unele lucruri de care avea nevoie. Și chiar i-a scris în privința asta.

  Încă nu apăruseră în Europa nici arahidele, nici ciocolata, dar cu siguranță erau alte bunătăți. Însă Pavel nu i-a scris prietenului său că ar dori așa ceva. Dar pentru că era frig, se apropia iarna, îi trebuia ceva să se încălzească: mantaua și cărțile. Căldură pentru trup și pentru suflet. „Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele. ” (2 Timotei 4:13)

  Cererea lui privitoare la cărți ar putea să surprindă, chiar dacă cititul înseamnă cunoaștere. Pentru că pe Pavel îl caracteriza cunoașterea, deci n-ar mai fi avut nevoie de asta. Studiase teologia la Ierusalim, iar Evanghelia o primise pe cale divină de la Cristos.

  Lectura mai poate să întărească credința, dar la Pavel nu mai era nevoie, după experiențele miraculoase avute. Convertirea lui, petrecută pe drumul Damascului, a fost un miracol, dar a avut parte de atâtea altele, unele fiind făcute de Dumnezeu prin mâinile lui.

  Cititul i-ar fi îmbogățit cultura generală, dar Pavel nici de aceasta nu mai avea nevoie. A dovedit în Areopagul atenian că le cunoaște grecilor scrierile, dându-le citate din scriitorii lor. Așadar, avea o cultură vastă.

  Să-și alunge plictiseala, oare? Nicidecum! Detenția sa din Filipi ne arată că Pavel nu se plictisea niciodată, în închisoare rugându-se și înălțând cântări de laudă lui Dumnezeu. Și privind minunile Sale.

 Chiar dacă cererea lui pare neîntemeiată, ea se justifică. Poate nu mai avea ce să învețe, dar Pavel cunoștea puterea de îmbărbătare și de mângâiere a celor scrise. Voia să-și simtă cărțile alături, să le vadă lumina.

  De aceea e surprinzător că mulți „credincioși” contemporani disprețuiesc Cartea. Deși nu au nici experiența, nici credința, nici cultura lui Pavel, consideră că nu este nevoie să citească. Se mulțumesc cu o cunoaștere a lui Dumnezeu… „după ureche”. Insuficient.

  Apostolul Pavel ne îndeamnă, printre altele: „Călcaţi pe urmele mele”. Am putea să o facem și în privința cititului? Pentru că cititul înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea înseamnă putere. Ca să rămânem în picioare, ancorați în Adevăr.

Așadar, lectură plăcută!

 

Simion Felix Marțian

Speranță la apusul vremii

Cu iarna planetei în gânduri și-n pleoape,
Și viscolul vânăt al grijii profunde
Bătând la fereastra ce dă spre niciunde,
Simți gongul final cum vibrează pe-aproape.

Planetă-ncotro? - țipă-n tine-ntrebarea
Când vezi cum în față se cască abisul,
Ai vrea să visezi, te ciupești, însă visul
E totuși real, se întunecă zarea.

Nu, n-ai fi crezut să fii martor când drama
Își poartă eroii spre scena finală;
Lumina la rampă se stinge, și-n sală
Își face loc bezna, se-aprinde doar teama.

Te biruie gerul, dar gându-ți șoptește
Că este salvare, speranța e vie,
Și vezi pe un drum care duce-n vecie
Cum crucea uscată din deal înverzește.

Pe-acolo se urcă și, treaptă cu treaptă,
Pășești, când genunchii dau muguri de rugă,
Spre locul în care etern se conjugă
Iubirea și pacea. Cristos te așteaptă!

Simion Felix Marțian

Sonet de ianuarie

Se-avântă calendarul de la start,
Clepsidra nărăvaș împinge-n clanță
Și zboară visuri noi de pe balanță
Lăsând doar amintiri pe- un taler spart.

Nechează caii-n tonuri de vacanță
Sub cetini îmbrăcate în brocart,
Și săniile care se împart
Ne duc plutind pe pârtii de speranță.

E frig, e alb, e iz de început
Pe pânza-n care încă se lucrează
Și unde-mi caut loc, un loc plăcut,

De-aceea-L rog pe Cel care pictează:
Stăpâne, prin penelu-Ți absolut
Dă-mi perspectiva care-nseninează!

Simion Felix Marțian

Simfonie de iarnă

Decorul alb cu falduri de tăcere
Apasă pe retină dureros,
Fiind prea greu de-atât de mult... frumos
Ce dă scânteie de extaziere.

Pe liniștea de vată scriu alene
Steluțele, cu vechi caligrafii,
Și fulgii se adună-n poezii,
Urcându-și epitetele-n troiene.

Dar unde-i viața? Căci câmpia tace.
Și râul tace. Și copacii tac.
Doar negrul croncănit ieșind din frac
Vibrează greu sub alba carapace.

E fascinant, dar e prea mare costul 
Acestui alb și rece anotimp,
Căci, Doamne, Tu de dincolo de timp
Le-ai stabilit precis la toate rostul.

Dar când mi-ai spus că seva curge vie,
Brodându-i primăverii haine noi,
Am înțeles că viața e în toi
Și în a iernii albă simfonie.

Și-un cântec poartă-n drumul către mâine,
Ce trece prin al iernii labirint,
Spre slava Ta, zăpezile de-argint,
Ținând la piept mult așteptata pâine.

Simion Felix Marțian
Siegen, 4 ianuarie 2023

Sonet cu ger și ghiocei

Purtând viscol în păr și-n  glas urlet de lup,
Iarna-și face din ger bici mușcând dureros,
Are gheață-n priviri și, suflând viforos,
Îi lucesc zale reci prinse-n țurțuri pe trup.

A gonit mii de flori, le-a tăiat pân´la os,
Dar acum s-a oprit: ghioceii irup!
Și cu albul pe alb vraja iernii o rup,
Învingând uimitor printr-un pas curajos.

Suntem, Doamne, prea slabi într-un mediu ostil,
Când suntem mângâiați cu privire de brici
Și simțim c-am trăi un continuu exil.

Da, suntem ghiocei, dar ne scapă de frici,
Să privim îndrăzneț spre-al dezghețului tril,
Cât mai stăm să purtăm albul Tău pe aici!

Simion Felix Marțian
Siegen, 5 ianuarie 2023

Startul şi ochii lui Dumnezeu

„…este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra  căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronom, 11:12)

  Dumnezeu Şi-a scos poporul din Egipt, după patru secole de robie, promiţându-le o ţară a lor. O ţară binecuvântată. Iar când Moise le vorbeşte despre această ţară, făcând o comparaţie cu Egiptul pe care tocmai îl părăsiseră, balanţa părea să se incline în favoarea ei.

  Acest lucru este surprinzător, pentru că Egiptul era “lider pe piaţa alimentelor”. Nu se bucurau de precipitaţii frecvente, dar fructificau revărsările periodice ale Nilului. În lunca acestuia, după retragerea apelor, rămânea un mâl foarte fertil, în care egiptenii săpau canale de irigaţie, construind şi diguri de protecţie.

  Aşa s-a născut o agricultură nu doar controlată dar şi intensivă. Ce putea, deci, să le ofere în plus Ţara promisă? Ei bine, aici nu mai aveau nevoie de irigaţii, pentru că ţara „se adapă din ploaia cerului”.(Deut. 11:11) Şi le mai spune Moise că este o „ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi.” (Deut. 8:7)

  De unde toate astea? Din faptul că „…este o ţară de care îngrijeşte Domnul”. O ţară „asupra  căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii”. Aşadar, o perpetuă veghere divină. Iar acel „neîncetat” folosit de Moise este subliniat prin „de la ÎNCEPUTUL până la sfârşitul anului”. Nu lipsesc, deci, reperele în timp.

  Ei bine, asupra acestor repere vă propun să medităm la acest ÎNCEPUT de an. Ca să ne bucurăm de vegherea neîncetată a lui Dumnezeu, trebuie să luăm startul cu El. Trebuie să-I atragem privirea încă de la linia de plecare. Să-L determinăm „să-Şi găsească plăcerea în noi”. În viaţa noastră.

  O putem face cu rugăciuni şi cântări de laudă. Făcând voia Lui şi arătându-I că-L iubim, prin dragostea pe care le-o oferim semenilor.

Suntem la început de an, pe linia de start pentru o cursă cu obstacole. Atrăgând, însă, privirea binevoitoare a lui Dumnezeu, ne vom bucura de o veghere perpetuă. Şi vom învinge.

  Un An Nou binecuvântat!

 

Simion Felix Marţian

Rugăciune în pragul noului an

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Simion Felix Marțian

Sonet la cumpăna anilor

Își pune calendarul straie noi
Țesute-n ger cu fir de promoroacă,
Și, nechezând a mânz cu chef de joacă,
Se-avântă-n „mâine” ca într-un puhoi.

Proiecte încă-n fașă se dezghioacă
Prin semne de-ntrebare strânse-n roi,
Și tainele se despletesc vioi
Când dă speranța-n pârgă să se coacă.

În șaua anului mă urc prudent,
Și, când cu coama-n vânt la drum pornește,
Mă lupt cu al neliniștii torent.

Dar zic, când teama parcă mă-ncolțește:
În viitor e Dumnezeu... prezent
Și binecuvântarea-L însoțește!

Simion Felix Marțian
Siegen, 30 decembrie 2022