La moara lui Felix

Nu auzisem nimic despre Barnevernet până în toamna anului trecut. Aș fi preferat să nu aud. Ba nu. Asta înseamnă să fugi de realitate. Era de preferat să nu fi existat. Dar există. Așa cum există spini și junghiuri. Putregai și violență. Secetă și puroi.

Se pare că scopul inițial al acestui Serviciu era bun. Lăudabil. Să oferi protecție copilului este, sau ar trebui să fie, o manifestare a dragostei. Și dragostea-i din Dumnezeu. Dar să intervii acolo unde nu ești solicitat, unde nu e nevoie de tine, ba dimpotrivă, este abuz. Condamnabil. Și asta vine…din altă parte.

Abuzurile lor n-au început atunci când au ajuns la urechile noastre, ci cu mult timp în urmă. Dar a trebuit ca cineva să se facă auzit, să-și strige disperarea. Și familia Bodnariu a făcut-o. Pentru că situația lor era disperată. Să te trezești așa, deodată, fără copii, în urma intervenției acestor „binevoitori” este tragic.

Atunci am aflat că nu era un caz singular. Nici măcar rar. Ci destul de frecvent. Și am auzit numele altor familii de români în aceeași situație: Rădulescu, Nan…Dar și familii de alte naționalități.

Opinia publică s-a manifestat prin proteste, presa a clocotit, oferind știri fierbinți, dar rezultate notabile nu s-au văzut. Am scris și eu la vremea aceea câteva articole pe această temă.

Când ecourile păreau să se stingă, dând impresia că lumea și-a pierdut interesul pentru această dramă, mi-a venit în minte această analogie cu zidurile Ierihonului. La cucerirea Ierihonului a existat un plan bine pus la punct, victoria urmând să vină prin strigăte, și totuși, în mod surprinzător, a existat și un timp de…tăcere. „Voi să nu strigați, să nu vi se audă glasul și să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: <<Strigați!>> Atunci să strigați.” (Iosua, 6: 10)

Și tăcerea care s-a lăsat pentru o vreme în cazul Bodnariu pare să aibă același scop. Pregătirea „asaltului” programat pentru 16 aprilie. Nu știu cât de departe putem merge cu această analogie, dar un lucru este cert: glasul nostru trebuie să se audă. La unison. Și dacă au căzut zidurile Ierihonului, de ce ar rezista Barnevernet. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani, 8: 31). Și acum luptăm împotriva necredincioșilor.

Mobilizarea pentru această acțiune trebuie să fie exemplară. Înțelegând suferința părinților cărora le-au fost răpiți copiii, simțind cu ei, trebuie să le fim alături. Rugându-ne, să ne asigurăm că Dumnezeu este cu noi, și astfel vom auzi îndemnul: „Strigați, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!” ( Iosua, 6: 16)

Rezultatul acțiunii biblice a fost: „Când a auzit poporul sunetul trâmbiței, a strigat tare, și zidul s-a prăbușit.” ( Iosua, 6: 20) Să fie Barnevernet mai tare ca Ierihonul? Mă-ndoiesc. Și ,oricum, Dumnezeu este același. Ca ieri, e azi și-n veci.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 7 aprilie 2016