La moara lui Felix

Tot cerul s-a înnegurat rotund,
Şi-un fulger care-i gata să-l despice
Lasă a spaimei crudă cicatrice
În sufletul expus şi muribund.

Culoarea liniştii se interzice
Ascunsă-n sine de-un mister profund,
Când valurile-atacă furibund
Şi-n beznă tunete pocnesc din bice.

E mult mai mult decât dezagreabil
Când totul e urât şi trist şi greu,
Amestec de confuz şi lamentabil,

Dar eu declar din adăpostul meu:
Da, în furtună sunt invulnerabil,
Căci adăpost îmi este Dumnezeu!

Simion Felix Marțian