Dospește caldul și e totuși frig
Și-omătul mușcă pătimaș din muguri,
Scâncește glia răsturnată-n pluguri,
În trupu-i rece când lucind se-nfig.

E viscol încă-n drumul spre belșuguri
Când norii-n fața soarelui fac dig,
Și-n lupta cu înghețul au câștig
Acei ce vin în contra lui cu ruguri.

Trăiesc profund această frământare
Când simt că-n mine mai nutresc zăpezi
Deși e plin sezon de-nsămânțare,

De-aceea, Doamne,-n mine să lucrezi
Și rug s-aprinzi, de sfântă-nflăcărare,
Să duc dezgheț în pomii din livezi!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 24 februarie 2018

 

Trezesc în mine psalmii dor de cânt,
De închinare-n scriere aleasă,
Însă nezborul versului m-apasă
Cu tânguiri din fiece cuvânt.

Dar gândul, zbatere în pâcla deasă,
Îşi smulge rădăcina din pământ
Şi-ntr-un biruitor şi viu avânt
Începe închinarea mea s-o ţeasă.

Şi dacă, totuşi, nu găsesc podoabe,
Nici strălucire pentru vers, nici foc,
Împrăştie-mă, Doamne, în silabe

Şi, refăcându-mă apoi la loc,
Să-ţi fiu, cu toate gândurile roabe,
Închinătorul închinat ad hoc.

Simion Felix Marțian

Când egoismul incisiv, profund,
Drapează inima cu îngâmfare,
O cameră de oaspeți, de onoare,
Va fi în ea cel mult… un loc secund.

Dar deschizând ferestrele spre Soare
Într-un demers de altruism rotund,
Un suflu nou de sentiment fecund
Va face-n inimă…rearanjare!

Așa mă vreau și, fără echivoc,
Știindu-mi inima rearanjată
Să-Ți dau doar Ție, Doamne, primul loc

Și, ca să o păstrez mereu curată,
Te rog să scrii pe ea cu vers de foc:
Fugiți, ispite, este rezervată!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 februaie 2018