„Eu mă duc să vă pregătesc un loc (…) ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan, 14:2-3)
Tu m-ai iubit încă de la-nceput, De când zideai, rostind imperative, O lume din nimic, din nevăzut, Iar pentru mine, cel creat din lut, Edenul numai din superlative.
Da, pentru mine modelai splendori Într-o nemăsurată bogăţie De zumzete, arome şi culori, Dar cea mai preţioasă-ntre comori Era neprihănita-Ţi părtăşie.
Mi-ai dat Edenul, locul minunat Ţesut din dragoste doar pentru mine; Ah, cum am putut fi aşa ingrat Păşind, prin răzvrătire, în păcat Şi despărţindu-mă de Cer, de Tine!
În bezna-n care-apoi m-am adâncit M-am contopit prin trudă cu ţărâna Din care eu eram alcătuit, Udând-o cu sudoarea, istovit, Şi lacrimile ce umpleau fântâna.
Tu m-ai iubit, însă, neîncetat Şi mi-ai propus o nouă întâlnire Aici, pe-un deal spre care-am alergat Cu toată vina mea împovărat, Să fiu iertat privind... la răstignire.
Te-ai dus apoi, al Golgotei erou, Şi poate m-ar fi doborât furtuna Dacă n-ai fi promis, ca un cadou, Că mergi să-mi pregăteşti un loc, din nou, Să fiu cu Tine pentru totdeauna.
Să fiu cu Tine iar, ca la-nceput? O, Doamne, zbor cu dor aprins în mine Către splendori cum omul n-a văzut Şi mintea lui încă n-a conceput. Mi-e dor, Doamne ,mi-e dor! Mi-e dor de Tine!
„ Nu este niciun pom bun care să facă rod rău, şi nici un pom rău care să facă rod bun.” (Luca, 7:43)
Îmi cântă roua-n frunze de cu zori Şi mă răsfaţă soarele amiezii, Amurgul mă îmbracă în culori Iar noaptea-mi pune-n ram privighetori Să cânt cu ele-n marginea livezii.
Am trunchiul viguros, bine fixat De rădăcini adânci, către izvoare, Coroana mea este smarald curat Cu verdele-i de soare sărutat, Dar rodul, rodul cum e, Grădinare?
Pot să hrănesc drumeţul ostenit Cu roadele din ramuri, rumenite? Sunt dulci? Sunt hrănitoare? De dorit? Şi rostul pentru care-am fost sădit Mi-l împlinesc cu cele oferite?
Sunt întrebări la care mă-nfior Şi îmi zbârleşte scoarţa echivocul Ştiind că numai pomul roditor Are speranţă pentru viitor, Pe celălalt îmbrăţişându-l…focul.
De-aceea cu evlevie mă-nchin Cu trunchiul la pământ, şi-n rugăciune Eu Te implor, o, Grădinar divin, Pune în trunchiul meu de sevă plin Altoi de dragoste şi fapte bune.
Să-mi plec cu dragoste spre trecător Crengile verzi cu rod râzând în soare, Nu doar frumos, ci bun şi hrănitor, Şi în zăduful zilei fără nor Să îi ofer o oază de răcoare.
Atunci voi şti că nu-s doar un copac, Decor ivit pe verdele câmpiei, Ci pomul bun prin tot ceea ce fac, Sunt pomul Grădinarului pe plac Sădit pentru Grădina veşniciei.
