La moara lui Felix

Se zguduie şoselele prin vamă
Izbite de-al maşinilor şuvoi,
Ne vin copiii ţării înapoi,
Simţind profund că România-i cheamă.

Dar, vai!- nu vin la hram, sau vreo nedeie
Şi nici într-un concediu luminos,
Ci-ntr-un demers de-a dreptul dureros,
Căci iar se-aprinde-a vrajbelor scânteie!

Aşa-i, se pare,-n fiecare casă,
Când, chiar dorindu-ne, de peste zări,
Mai mult ne întâlnim la-nmormântări
Şi-această revedere-i dureroasă.

Diaspora revine azi în ţară,
Dar parcă şi ei în acelaşi mod,
Căci vin la al justiţiei prohod
Şi dulcea regăsire e…amară.

O, cât va fi gâlceavă-n România
Şi când vom înceta să ne urâm?
Popor român, cu rădăcini la Râm,
Cultivă-ţi creştineşte armonia!

Nicicând nu vor pieri cu totul ulii,
Dar noi vom fi pe-acest meleag mereu
Şi proclamând: Cu noi e Dumnezeu!
Să ne-ntâlnim pe vatra Albei Iulii.

Şi toţi, la sărbătoarea centenară,
Cu cei veniţi, ca azi, de peste tot,
Uitând culori politice şi vot,
Să ne rugăm fierbinte pentru ţară!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 10 august 2018