La moara lui Felix

Trenul de mare viteză se înfige în spațiu înghițind cu lăcomie distanțe, în timp ce pasagerii instalați confortabil, cu căștile în urechi, sunt tot mai absorbiți de ecranele din față. Iphone, laptop… Sunt încântați de viteza mare a trenului și de faptul că vor ajunge repede la destinație. Unde vor semna câteva hârtii, potrivit cu agenda bine pusă la punct, și vor urca în alt tren. Tot de mare viteză.

Oprirea neașteptată schimbă total lucrurile. Și perspectiva. Mai întâi pasagerii se regăsesc pe ei, punându-și și alte întrebări decât cele de până acum. „Cum funcționează mașinăria asta?” „Este posibil, totuși, să se oprească pe neașteptate în plin câmp, departe de orice stație?” „Cât va dura?”

Apoi îi descoperă pe ceilalți. Pentru că au cel puțin o preocupare comună. Și comunică. Descoperă și peisajul. Câmpia își întinde lanurile până în depărtări, unde se zăresc crestele vineții ale munților. În partea cealaltă, spre apus, tipsia de aramă a soarelui crepuscular sărută orizontul. Iar în salcâmul de alături se aud păsările.

Toate acestea îl încântă și devine conștient că le-a ignorat până acum. Dar pentru că situația se prelungește și se lasă frigul, apare îngrijorarea. Un gând răzleț se îndreaptă spre… Dumnezeu. Îl redescoperă.

Pandemia provocată de un virus ucigaș a oprit planeta. În plin câmp, fără vreun avertisment prealabil. Șocul a fost dureros și o să-l resimțim o vreme. Inerția a cam dat cu noi de pământ și ne-a mai și stivuit geamantane în cârcă. De, legile fizicii. A urmat apoi țiuitul dureros al… liniștii. Da, prea multă liniște.

Pus în situația inedită de a gestiona excesul de timp liber, omul acceptă provocarea de a porni în cunoașterea sinelui. Și poate fi o experiență uimitoare. Descoperă, însă, că poate comunica cu cei din jur de la inimă la inimă. Fără să-și arate colții, pentru că afacerile ies din discuție. Și asta-l încântă.

O tură de vânătoare de imagini poate aduce roade bogate. Imagini rare. Bunăoară, porumbei albi pe coșurile furnalelor. Care sunt, și ele, în pauză. Sau pești săgetând apa de o limpezime doar visată cândva.

S-a oprit planeta din mersul ei cu motoarele turate la maxim. Uimiți, oamenii caută să înțeleagă realitatea, adaptându-se la noul mod de viață. Fructificându-l.

Este o pauză cu durată nedeterminată, în care omul a descoperit satisfacții. Dar cel mai mare câștig din această pauză neprogramată rămâne redescoperirea lui Dumnezeu. Da, se aud tot mai multe rugăciuni.

Un citat biblic de mare circulație în această perioadă este din Psalmul 46: „Opriți-vă și recunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” Ne-am oprit, Doamne, știm că vrei să ne spui ceva. Ajută-ne, Te rugăm, să înțelegem!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 29 aprilie 2020