Mă-ntrebi iar, Doamne, dacă Te iubesc Și simt, mă iartă, parcă-o iritare, Aveam răspunsul „da” pus la păstrare, Dar dacă Tu repeți... mă îndoiesc.
Pricep acum, și nu e prea târziu, Că trebuie să-mi fac curat în viață, Că dragostea de semeni se învață Când vrei să fii izvorul din pustiu.
Revin cu tema scrisă în ghiozdan, Cu lecția de viață învățată; Acum repetă întrebarea, Tată, Răspunsul mi-e izvor artezian.
Și-n clocot, Doamne, vreau să Îți răspund: Da, Te iubesc cu inima cât... casa Ce are tot mereu întinsă masa Și uși deschise-mbrățișând profund.
Și lângă astea aș adăuga Că Te iubesc cu pâinea cât o roată Pe care o împart iubind, pe toată, Cedând adesea chiar și partea mea.
Cu zâmbetul spre semeni Te iubesc, Dar și cu lacrima de foc, cu care Sunt lângă cei pe care viața-i doare, Cu vorbele cu care-n ei zidesc.
Te simt privind cu zâmbet mulțumit Când treci pe tema mea un „foarte bine”, Și-aștepți să merg, iubind mereu, cu Tine Din punctul zero până-n... infinit!
O poezie foarte emoționantă…🙏
ApreciazăApreciat de 1 persoană