Democrație, sex și bombe

Cu toate glumele care s-au făcut pe seama derapajelor de memorie ale lui Joe Biden, iată că noul președinte al SUA nu a uitat de promisiunile făcute în campania electorală. Așa se face că în PRIMA sa zi de mandat a semnat un ordin executiv împotriva discriminării persoanelor din comunitatea leghebetetc.

  Așa s-a rezolvat marea problemă a Americii contemporane: toaletele! Potrivit noului ordin, copiii care, fie confuzați de teoria genului, fie după o porție de iarbă, își uită sexul biologic, să meargă la care toaletă vor. Băieți, aveți liber de la tătuca Biden să intrați în toaletă la fete. Și la dușuri. Iar dacă vă este prea greu să vă antrenați în echipa băieților, puteți juca în echipa fetelor. Pentru că – nu-i așa? – genul este fluid.

 Acestea erau angajamentele tovarășului Biden față de amintita colectivitate. Minoritate care se vrea „mai egală” decât toate celelalte segmente ale societății. Au obținut, prin activiști (toxico)energici, drepturi și libertăți. Dar vor mai mult. Vor să impună lumii întregi să cânte în gama lor.

  Așa se explică atacul cu bombă de sâmbătă, de la Biserica Baptistă First Works din El Monte, California. Pastorul Bruce Mejia a depus încă de la începutul lunii un raport la poliție privind o amenințare în acest sens. Care s-a materializat acum.

 Motivul? Învățătura Bisericii privitoare la căsătoria persoanelor de același sex nu le este favorabilă acestora. Adică este una biblică, așa cum ar trebui să fie în TOATE bisericile creștine. Se aude și la Vatican?  De altfel, biserica aceasta era încă din 2019 pe lista neagră a organizației de extremă stângă Southern Poverty Law Center. Așadar, ori le spui ce le place, ori… bomba. Aceasta este noua „democrație”.

 În America mijesc zorii noului marxism, iar când se va împleti cu cel european… adio libertate! Cândva fugeam din Est spre libertatea Occidentului. Acum, când și aici democrația apune, mă întreb: încotro?  Și cu umor amar îmi răspund: China sau Coreea de Nord.

 Ne rămâne, însă, libertatea generată de cunoașterea Adevărului. Adică a lui Cristos.  Doamne ajută!

 

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 28 ianuarie 2021

Sonetul gândului rostit


În straturi de tăcere, pe alei,
Semințele de gânduri germinează,
Și-n soare îmbăiate la amiază
Vor da rostirii, răsărind, idei.
 
Ieși-vor flori care înmiresmează
Și-n calde irizări vor da scântei?
Sau vor avea otravă-n lăstărei,
Purtând miasme care… deranjează?

 
Cu gândurile puse la-ncolțit,
Dorind să dau doar flori mirositoare,
Îi cer la Grădinar, adânc smerit:
 
Dă-mi Tu semințe, apoi ploi și soare,
Ca în lăstarii de cuvânt rostit
Să duc iubirea Ta nepieritoare!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 9 ianuarie 2021

Sonetul începutului de an


Cu visuri îndesate-n geamantan,
Privesc la căi ce-n față se-ntretaie,
Și-a semn de întrebare se îndoaie
Proiectul meu de început de an.
 
Confuzii dau lăstari, ca după ploaie,
Și temerile înfloresc spontan,
Căci n-am pentru pericole vreun plan,
Nici harta drumurilor pe vreo foaie.
 

Îmi reazem gândurile, ca de-un zid,
De sfintele promisiuni divine,
Și alte perspective se deschid.
 
Căci, Doamne, câtă vreme ești cu mine,
Sunt și asigurat de-un scut solid,
Am și un ghid desăvârșit în Tine!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 2 ianuarie 2021