Pâlpâiri anoste franjurează seara
Când tăceri coboară fâlfâind lălâu,
Telegarii beznei tropăie în frâu
Răsturnându-i nopții negre călimara.
Se-mbeznează lumea semănând desfrâu,
Cântecul de leagăn rămânând... gargara,
Nimeni nu mai urcă, toți coboară scara
Spre noroiul care e mai sus de brâu.
Uniformizarea își impune portul,
Omenirea toată este-n pijama,
Căci în ațipire și-a găsit confortul.
Ne trezește, Doamne, letargia-i grea,
Sfâșiindu-i nopții mult prea negre cortul,
Să vedem în zare... dimineața Ta!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 28 mai 2021
„Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122: 6)
Atâtea tragedii ai cunoscut
Sub apăsarea marilor imperii
Încât istoria ţi-e plâns durut,
Izvor de lacrimi trist, neîntrerupt,
Ca un dezgheţ în streaşina durerii.
Deşi ai pacea-nscrisă pe blazon,
Istoria s-a dovedit rapace
Legându-te cu zbucium de pripon,
Iar pentru tine a rămas doar zvon,
Un vis neîmplinit, râvnita pace.
Istoria ţi-a înlesnit cândva
O întâlnire-n ziua cercetării,
Când Dumnezeu plângea la poarta ta
Prin Cel ce-aduce pace, pacea Sa,
Cristos chema, dar n-ai răspuns chemării.
Ierusalim, n-ai pace nicidecum
Şi-mrpejurările îţi sunt ostile
Căci iată cum îţi bate-n porţi, acum,
Venind întunecată de pe drum,
Istoria-ncălţată cu şenile.
Te răvăşesc rachete zile-ntregi
Şi pacea iluzorie se curmă.
Tu o doreşti dar nu poţi să-nţelegi
Că Domnul păcii vrea ca să-L alegi,
Iar profeţiile te-ajung din urmă.Le vezi plesnind în muguri de smochin
Şi-n verdele ce vara o vesteşte,
E vremea ta, străvechi Ierusalim,
Să Îl primeşti pe-al păcii Prinţ divin
Căci El domnia păcii pregăteşte.
Shalom aleihem* şi acum şi-n veci,
Iar peste zbucium să se-aşeze praful
Şi de-ţi mai bate-n porţi, cu gheare reci,
Venind pe tenebroasele-i poteci,
Războiul să îşi scrie epitaful.
*Shalom aleihem(aleichem)- Pacea să fie cu voi(ebr.)
Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2009
Auzim adesea pe unii spunând: “Dacă aş vedea o minune cu ochii mei, aş crede în Dumnezeu.” Oare, aşa să fie?
În capitolul nouă din Faptele apostolilor găsim scris despre un anume Enea, din Lida. Era paralitic, ţintuit la pat de opt ani. Opt ani de suferinţă, de imobilitate! Dar Dumnezeu a hotărât să-l vindece, prin apostolul Petru, care a trecând pe la el, i-a zis: “Enea, Isus Cristos te vindecă!” Şi a fost vindecat.
Rezultatul? Iată-l: “TOŢI locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut şi s-au întors la Domnul.”(Fapte, 9:35) Toţi!
Textul amintit continuă, însă, cu istoria Tabitei. Era o tânără discipolă din Iope, credincioasă plină de zel, care prin acţiunile sale îşi arăta dragostea faţă de semeni. Adică aşa cum a înţeles ea Evanghelia. Dar într-o bună zi, s-a îmbolnăvit şi a murit. Tragedie.
Ucenicii aflaţi în localitate au trimis după Petru la Lida, pentru că nu era departe. La venirea sa, Petru o găseşte pe Tabita pe catafalc, pregătită de înmormântare, înconjurată de văduvele care o jeleau. Erau cele care se bucuraseră de atenţia Tabitei, de ajutorul ei. Le rămăseseră doar hainele cusute de răposată. Cu fir de dragoste cusute.
Petru, plin de Duhul lui Dumnezeu, scoate pe toată lumea afară, se roagă şi miracolul se înfăptuieşte: învierea Tabitei! Rezultatul? E aici: „Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi MULŢI au crezut în Domnul.”(Fapte, 9:42) Nu ştim ce înseamnă „mulţi” în cazul ăsta, pentru că este rezultatul unui raport necunoscut nouă. Ceea ce reţinem, însă, e că nu TOŢI.
În Lida au crezut toţi, ba chiar şi cei din Sarona, în urma unei vindecări, iar în Iope, deşi era vorba de o ÎNVIERE, au crezut… mulţi. Nu toţi. De ce? Probabil că aşa s-au setat.
Spun asta pentru că am citit cu ani în urmă afirmaţia unui ateu care spunea: „Nu cred în minuni, iar dacă vreodată aş vedea una, aş înnebuni, dar tot n-aş crede.” El pleca din start hotărât să nu creadă, îşi stabilise setările astfel.
Este valabil şi pentru credincioşii care spun că un miracol le-ar consolida mai mult credinţa. Poate că da, poate că nu. Important este şi pentru unii şi pentru alţii să-şi seteze percepţia pe „deschis”, pe „acceptare”.
La moara lui Felix 