La moara lui Felix

Pescar galileean, luptând cu marea

Pentru a-i smulge argintiul rod,

Te-ntreb, căci arde-n mine întrebarea:

Ce ai simţit când, auzind chemarea,

Ai părăsit şi barcă şi năvod?

 

Era acolo şi Andrei cu tine

Când, lângă voi oprindu-se din mers,

A zis Isus blajin: ”Veniţi cu Mine!”

Şi freamătul chemării vii, divine,

V-a răsturnat tot vechiul univers.

 

Pescar de oameni? Tu ştiai ce spune

Învăţătorul, sau era mister?

Ce ai simţit când prin adeziune

Porneai cu El ca să salvezi o lume

Ce rătăcise drumul către cer?

 

Ţi-am urmărit întreaga transformare,

Cum din amestecul de la-nceput

De slăbiciune şi înflăcărare,

Teamă, devotament şi lepădare,

Domnul te-a modelat cum El a vrut.

 

Ai fost în focul de la Cincizecime

Aşa cum ni se-arată în Cuvânt,

Atunci când au venit şi peste tine

Din ceruri limbi de foc, flăcări divine

Şi-ai fost umplut de Duh, de Duhul Sfânt.

 

Prin Duhul Sfânt ai păstorit o turmă

De oi, oiţe şi de mieluşei,

Cu râvnă sfântă care nu se curmă

Şi totul a-nceput… cu ani în urmă,

Cănd pescuiai la mare cu Andrei.

 

Ce ai simţit? Revin cu întrebarea

Chiar dacă voi părea prea insistent,

Pentru că şi acum sună chemarea:

Luaţi năvodul, lumea este marea!

Dar câţi sunt cei care răspund prezent?

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 29 iunie 2010