Mă fulgeră mestecenii cu-argint
Din trunchiul alb îndrăgostit de soare,
Cu toamna-n ramuri ca o sărbătoare,
Căci fiecare frunză-i un florint.
Tresar uimiți la cea mai mică boare
Din frunzele bătute-n hiacint,
Și-n tremurul ce pare doar alint
Se simte o plăcută-nfiorare.
Când sufletul mi-e uneori inert
Și nu simt Duhul slavei cum adie,
Mă smulge, Doamne, din acel deșert.
Și-nfiorat de sfânta-I melodie,Eu să răspund cu un întreg concert,
Vibrând profund în bronz de veșnicie.
Simion Felix Marțian
Siegen, 24 septembrie 2021
Când cobor zdruncinat din acest carusel
Care-i zbucium diurn clopoțind ascuțit,
Încă simt dureros contopirea cu el
Și în gândul confuz, și-ntr-un mers târșâit.
Mă așez hămesit pentru-a prinde puteri
Și cu ochi obosiți mă târăsc prin meniu:
În tocana de azi e acreala de ieri,
Cu amarul sleit înflorind cenușiu.
Toate astea mă dor, mă înțeapă cumva,
Și punând îndrăzneală-n dorința mea, cer:
Aș putea să primesc, măcar azi, altceva?
Îmi doresc foarte mult o felie de... cer!
Știu că are aromă de pace din plin,
Și iubirea-i dă gust, iar speranța culori,
Că adânci bucurii din izvor cristalin
Fac decorul final peste-aceste splendori.
Am primit ce-am cerut, și-universul meu tern
A-nflorit luminos, dar aș vrea să-nțeleg:
Cum va fi în vecii, la ospățul etern,
Când felia de-acum va fi... cerul întreg?
Simion Felix Marțian
Meniul zilei, pâine cu nevroză,
Rămâne-n capul listei, persistent,
Servit cu sos de decibeli, strident,
Și urlete sălbatice la doză.
În toate-i parcă trendul violent
Ca-ntr-o nefericită simbioză,
Iar liniștea apare în prognoză
Absentă pe pământul corigent.
Vacarm sonor, stridențe vizuale,
La care ne-adaptăm mereu, mereu,
Uitând că mai e zumzet și-s petale.
Haideți să facem, pentru Dumnezeu
Și blândul susur al prezenței Sale,
În inimă un colț de Empireu!
Simion Felix Marțian
Siegen, 3 septembrie 2021
La moara lui Felix 