Sonetul iubirii

Când timpul încă scârțâia-n țâțâni
Sub storul neguros de neiubire,
Zvâcnit-a doar o clipă a uimire
Istoria cu umerii bătrâni.

A fost momentul ei de strălucire,
Când tresăreau izvoarele-n fântâni
Și clipe se-mpleteau în săptămâni
Sub pași divini scriind cu nemurire.

Din iesle, spre Golgota și-Nviere,
Trecea al mântuirii Corifeu
Sădind iubirea care-n veci nu piere.

Și, semănând cu flori acest traseu,
El a suflat apoi, ca adiere:
Iubiți-vă cum v-am iubit și Eu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 10 decembrie 2021

Un gând despre &8222;Sonetul iubirii&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s