În ochii lui, al nevederii morb Uda durerea grea la rădăcină, Țesând o lume de-ntuneric plină În care porumbița era corb. Dar când simți prezența Sa divină, A tresărit adânc sărmanul orb Și a cerut, crezând că se resorb Și beznele: eu, Doamne, vreau lumină! L-a inundat culoarea prin unghere, Zvâcnind în ochi ca-n undele din lac, Fiindcă-a pus lângă nevoie... vrere. Dar eu voi ști, mă-ntreb elegiac, Să cer lumină, să mai cer vedere, Când El mă va-ntreba: „Ce vrei să-ți fac?” Simion Felix Marțian Siegen, 15 februarie 2022
La moara lui Felix 