Cu palmele goale de steiuri zdrelite Te caţări, simţind că şi gându- ţi asudă, Pe coarda-mpletită din scrâşnet şi ciudă, S-ajungi pe un vârf de dorinţe-mplinite. Pe drumul marcat doar de luptă şi trudă, În lacrimi de genele arse strivite Se-neacă speranţe, şi mor otrăvite Iluzii muşcate de patima crudă. Dar este de- ajuns doar o rază de soare Să vezi că din ceaţa ce- iată!- s-a dus, O scară cu trepte de pace apare; Se vede şi vârful, nu-i mult până sus, Şi scara te-mbie să urci în splendoare, Căci capătul scării îl ţine Isus! Simio Felix Marţian
La moara lui Felix 