Poetul mai avea un singur dor,
Eu am mai multe, unele sunt coapte,
Altele-s muguri, sau au dat în lapte,
Dar, totuși, doar de unul mă-nfior.

Mi-e dor, așa, de-o veșnică nenoapte,
Și-n brâul zilei, furca cu fuior,
Din care să se toarcă-ncetișor
Pe fusul vieții pace-n vorbe, fapte...

E dor nebun, dar nu e nebunesc,
Căci nu-i pe-altar de răvășiri buimace
Ci-i întețit de florile ce cresc.

Și dorul vreau să-l împletesc tenace
Cu rugi spre Cel ce are ce-mi doresc:
Iehova Shalom, Dumnezeu e pace!

Simion Felix Marțian
Siegen, 29 septembrie 2022

Istoria zvâcnit-a într-un spasm
Când timpul, ignorând orice frecvență,
Făcea cu veșnicia confluență
Pe-acest pământ în stare de marasm.

Venea Păstorul, ce cu-a Lui prezență,
(Tablou idilic ce părea de basm),
Da turmei hrană și... entuziasm,
Și-o viață nouă, trai din abundență!

Putem trăi azi viața din belșug,
Hrăniți din cer la masa bucuriei,
Rupând al patimilor aspru jug.

Și în curând, desprinși din gheara gliei,
Vedea-vom timpul spart de tăvălug
La poarta dinspre noi a veșniciei!	

Simion Felix Marțian

E tot acolo, atârnat de cer,
Și-i greu de ceață și de nostalgie;
Nu mai e cuib, ci umbră cenușie,
Un ciob ce-adună-n el tristeți, stingher.

S-au dus, scriind pe zări cu poezie,
Părinți și pui, spre locuri fără ger,
Sorbiți de... cald, lumină și mister,
Cu spatele întors spre vijelie.

În toamna lumii, când clepsidre curg
Spre „undeva”, torcând tristeți, mosorul
Se desfășoară-ntr-un imens amurg.

Dar eu în cuibul meu deschid zăvorul
Și-n ruga mea spre Creator mă scurg:
În pragul iernii, dă-mi în aripi zborul!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 7 septembrie 2022