La moara lui Felix

Prăvălite din timp, cad secundele-n drum
Ca să treacă prin noi dureros uneori,
Alteori strălucind ca petale de flori
Și-aducând în pridvorul trăirii parfum.

Se-mpletesc măiestrit dându-i vieții culori,
Cu ecouri prelungi oferindu-i volum,
Însă toate rămân doar un cântec postum
Când prin gâtul clepsidrei tu însuți cobori.

Dar aceste tăceri care tragic se-aștern,
Când cortinele cad fâlfâind dureros,
Sunt doar porți ce deschid universul etern.

Și acolo poți fi pentru veci luminos,
Dacă-n clipele care în viață se cern
Strălucește cea-n care-ai spus „Da” lui Cristos!

Simion Felix Marțian