În reviste literare – 2022
Lună: decembrie 2022
Omisiune în Gazeta de Betleem
De multe veacuri setea arzătoare, Mocnind în spuza vremurilor, greu, Tânjea după izvor, după răcoare, Era nevoia vie de-mpăcare A omenescului cu Dumnezeu. De multă vreme aştepta pământul Să se deschidă punte către cer, Legând astfel teluricul cu Sfântul Cum din vechime glăsuia Cuvântul În prorocii ţesute în mister. Când vremea s-a-mplinit, ca-n scrisul filei, Divinul într-un Om S-a întrupat Venind din cer cu revărsarea milei, Dar pe pământ nici n-a fost „ştirea zilei” Şi nici în clasamente n-a intrat. Au fost doar turmele sub clar de lună Şi, lângă ele stând, nişte păstori Când a venit din ceruri vestea bună; N-au fost nici scribi, nici cronicari să spună Că au sosit ai mântuirii zori. Se derulau alte evenimente, Erau şi-atunci, ca azi, mondenităţi. Salvarea-n faţa morţii evidente Nu părea ştire pentru clasamente, Nu putea trece la priorităţi. S-a dezbrăcat de cer Dumnezeirea Venind în ieslea devenită pat Să scape de la moarte omenirea, Un fapt uluitor, sfidând gândirea, Şi totuşi ocolit, netrâmbiţat. Se urmăreşte şi acum, tenace, Al senzaţionalului miraj, Însă Isus e „ştirea”despre pace Iar ce-i spiritual nici azi nu face Şi nici atunci nu a făcut... tiraj. Primiţi azi vestea bună, mântuirea, Chiar dacă nu e ştire pentru top: În iesle-a poposit Dumnezeirea Şi-I mai vedem şi astăzi strălucirea, Dar nu cu ochi de gazetar miop. Simion Felix Marțian
Isaia, 9:6
„ Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia, 9:6)
Sonet fulguit
În curgeri albe se aștern zăpezi, Și-i albă liniștea despăturată Pe-ntinderea câmpiei fără pată, Și-n alb adorm tăcutele livezi. Un fulg s-a prins, din fulguiala toată, De geana unui prunc și- ce să vezi?- Și râsul lui de-argint, purtând diezi, Părea tot alb, din inimă curată! Ni-e lumea albă numai sub omături Și, Doamne, Tu ne vrei curați mereu, De-aceea Te rugăm din noi să mături Prihana neagră ce atârnă greu, Și-apoi, avându-Te pe Tine-alături, Să ducem puritatea ca trofeu. Simio Felix Marțian
Filipeni, 3:20
„Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni, 3:20)
Bilete pentru Rai, în fața casei
Se fac și rezervări on-line? Nu. Se dau și prin intermediari? Nu. Deci, numai personal? Da, și vă sunt la îndemână. Ar putea fi un dialog între cineva interesat de această destinație și un operator de „turism”. Adică cineva care face cunoscută învățătura despre această destinație eternă.
Unde se găsesc, totuși, bilete? Peste tot, în oportunitățile care ni se oferă de a ne arăta dragostea. Căci „oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.”( 1Ioan, 4:7b) Un exemplu de felul în care o astfel de ocazie poate fi ratată, găsim în capitolul 16 al Evangheliei după Luca, în istoria bogatului nemilostiv și a lui Lazăr.
La ușa bogatului care „ducea o viață plină de veselie și strălucire” (v 19) stătea un sărac, cu trupul plin de ulcerații care, chinuit de foame, privea cu jind la ceea ce cădea de la masa îmbelșugată a bogatului. Dar nu primea nimic.
Destinul lor etern ne este prezentat în continuare în relatarea Mântuitorului. Lazăr a ajuns în „sânul lui Avraam”. Dar cu siguranță nu pentru că a fost sărac, ci pentru că inima lui a fost după voia lui Dumnezeu și și-a dus povara fără cârtire. Bogatul a ajuns „în Locuința morților, în chinuri”. Dar nu pentru că a fost bogat, ci pentru că nu și-a folosit bogăția așa cum I-ar fi plăcut lui Dumnezeu.
Poate că bogatul nici nu era zgârcit, ignorându-l pe Lazăr doar din nepăsare. Dar e la fel de condamnabil. Pentru că săracul i-a fost adus în curte ca un test. O oportunitate de a-și arăta dragostea, luându-și astfel bilet pentru eternitatea cu Dumnezeu. Și câte astfel de ocazii ne oferă viața în fiecare zi!
Atenție, însă, la biletele false! Da, putem fi înșelați atunci când faptele nu sunt dovezi ale iubirii, ci simple „pomeni”. Adică fapte cuantificabile, cu care să negociezi cu Dumnezeu: am făcut asta și asta, am dat atât, deci cât îmi ierți din vinovăție. Dureroasă înșelare.
Prin faptele noastre trebuie să ne arătăm dragostea, pentru că iubind ne apropiem de Dumnezeu. De altfel, iubirea aproapelui este poruncă divină. Mai sunt locuri în Raiul lui Dumnezeu, iar biletele sunt la o îmbrățișare distanță. Adică la o manifestare a iubirii. N-ar fi tragic să ratăm?
Simion Felix Marțian
Colind
Se brodează fulgi pe zare Într-o cernere din cer, Ca un strai de sărbătoare Alb de nea și de visare, Dalbe flori și leru-i ler. Pe tăcere, cu lumină, Glasuri de colindători Scriu cântarea lor divină, Pacea-nmugurind senină, Leru-i ler și dalbe flori. Larg li se deschid în cale Porți cu ivăre de ger, Ca să intre, triumfale, Iesle, Prunc și... osanale, Dalbe flori și leru-i ler. Vin copii cu vestea mare Și cu ei cântă ninsori, Căci sub nimbul de candoare E Isus în fiecare, Leru-i ler și dalbe flori. Sărbători înmiresmate Fie peste toți, de sus, Și-nflorind în bunătate Să cântăm în unitate Leru-i ler pentru... Isus! Simion Felix Marțian
1 Ioan, 3:22
„Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan, 3:22)
Abordarea unui Crăciun… demascat
Ne-am obișnuit deja cu normalitatea, cu respirația fără… mască. Dar amintirea măștii nu se va șterge prea curând. Și a tuturor abuzurilor din această perioadă, a căror justificare va rămâne mereu controversată. Ne-am dorit toți să ne revedem chipurile, chiar dacă mai vedem câte un întârziat în timp, care-și poartă masca cu precauție, ca o reminiscență a groazei.
Văzând efervescența specifică acestei perioade a anului, nu am putut să nu mă gândesc la tristețea sărbătorilor din anii precedenți. Anii… mascați. Da, este de dorit ca Nativitatea să fie sărbătorită cu inima, și în acest caz nu poate fi umbrită de o mască. Dar, totuși, a lipsit strălucirea dată de manifestările celor care sărbătoresc cu adevărat.
Așadar, am intrat în cea mai „fierbinte” lună a anului… demascați. Adică fără tragica mască specifică anilor trecuți. Respirăm liber, dar nu numai atât. Putem să ne zâmbim. Este luna cu mult tam-tam despre „omul bun”, dar acest lucru ar trebui să se vadă pe chipurile luminoase ale oamenilor. Cu zâmbete largi, din inimă.
Ce mai putem face fără mască? Să cântăm. Există în repertoriul muzical al tuturor popoarelor un segment specific acestei perioade. Și care se cântă numai acum. Este vorba de colinde, cântece prin care ne arătăm bucuria de a avea un Mântuitor. Și de a duce vestea și altora. Demascați, o putem face din toată inima, încă de pe acum. Nu ești cântăreț? Nicio problemă, doar nu cânți la Scala. Doar îți manifești bucuria, colindând.
Ce ne-a mai lipsit de sărbători în anii mascați? Biserica. Au fost restricții, teste, dezinfectări, distanțare, limitarea numărului, etc. Oameni buni, e Crăciunul, ne putem bucura împreună la Biserică. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru mântuire, dar și pentru că ne-a scuturat de măști.
Recapitulând, putem să ne manifestăm în această perioadă bucuria demascării, zâmbind mai mult, colindând, mergând la Biserică. Ce vom face, însă, din toate astea? Cel mai probabil vom recupera absența târgurilor de Crăciun din anii precedenți, luându-le acum cu asalt. Oricum, negustorii recuperează, punând niște prețuri care fac să înghețe definitiv (de groază) salariul minim și pensiile ne-speciale.
Oameni buni, „vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul” (Luca, 2:11) Aceasta este Nativitatea. Sau Crăciunul. Sărbători binecuvântate!
Simion Felix Marțian
Siegen, 6 decembrie 2022
Psalmii, 110:3
„Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.” (Psalmii, 110:3)
La moara lui Felix 