În curgeri albe se aștern zăpezi, Și-i albă liniștea despăturată Pe-ntinderea câmpiei fără pată, Și-n alb adorm tăcutele livezi. Un fulg s-a prins, din fulguiala toată, De geana unui prunc și- ce să vezi?- Și râsul lui de-argint, purtând diezi, Părea tot alb, din inimă curată! Ni-e lumea albă numai sub omături Și, Doamne, Tu ne vrei curați mereu, De-aceea Te rugăm din noi să mături Prihana neagră ce atârnă greu, Și-apoi, avându-Te pe Tine-alături, Să ducem puritatea ca trofeu. Simio Felix Marțian
La moara lui Felix 