Purtând viscol în păr și-n glas urlet de lup, Iarna-și face din ger bici mușcând dureros, Are gheață-n priviri și, suflând viforos, Îi lucesc zale reci prinse-n țurțuri pe trup. A gonit mii de flori, le-a tăiat pân´la os, Dar acum s-a oprit: ghioceii irup! Și cu albul pe alb vraja iernii o rup, Învingând uimitor printr-un pas curajos. Suntem, Doamne, prea slabi într-un mediu ostil, Când suntem mângâiați cu privire de brici Și simțim c-am trăi un continuu exil. Da, suntem ghiocei, dar ne scapă de frici, Să privim îndrăzneț spre-al dezghețului tril, Cât mai stăm să purtăm albul Tău pe aici! Simion Felix Marțian Siegen, 5 ianuarie 2023
La moara lui Felix 
Un gând despre &8222;Sonet cu ger și ghiocei&8221;