Sonetul armoniei

Cu zori de aur sărutând corole
În cântece părând prin pomi fluide,
Cu-apusuri stacojii țesând hlamide
Și nopți punând creației etole,

Vii armonii se împleteau candide
În oameni și-ale lor aureole.
Dar, în Eden, seninele cupole
S-au înnorat de uneltiri perfide.

A fost tragismul ruperii de Tine,
Dar, Doamne, vei reface armonia
Prin împletire de frumos și bine.

De-aceea, când va-ncepe simfonia,
Aș vrea să simt că-s acordat, Divine,
Și am ca partitură... veșnicia!

Simion Felix Marțian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s