Se face frig în tabla de materii Din noul lexicon de sentimente, Când gheaţa căutărilor frecvente Îşi stinge transparenţa în mizerii. Se defineşte viaţa prin palavre, Fiind în tomul gros şi fond şi formă, Şi faţa-i se dezvăluie diformă Când nobile simţiri devin cadavre. La fila dragostei nu-i semn de carte? A devenit pentru prezent vetustă? Hei, inimă, sub solzii noi, sub crustă Nu vrei să ai, iar, de căldură parte? Voi, fraţii mei întru umanitate, Clepsidre vii eternizând nisipul, Nu ştiţi că-n viaţa noastră Şi-a pus chipul Acel ce-i dragoste şi bunătate? Păstraţi, dar, focul dragostei divine, Înflăcărând scânteia care arde Cu alte mii, sau poate miliarde, Din el, din ea, din mine şi din tine. Se-ntinde umbra grea de neiubire Dar noaptea ei nu poate-avea izbândă, Căci din scântei, o flacără plăpândă Poate ţâşni din nou cu strălucire. Tânjesc de dor de dragoste, astenic, De o iubire-nfăşurând Pământul, În ea găsindu-şi oamenii veşmântul; Mi-e dor de om ca de-un Adam edenic! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 