Mă-ncalță ambiții la noi escalade Spre culmi de sfințire tivite cu cer, Și funia Legii mă-ncinge sever Când urc printre steiuri căzând în cascade. Mă surpă abruptul de zloată și ger Și treptele scării sunt vechi eșafoade, Dar urc înfruntând și vultani și tornade Spre vârful din neguri țesute-n mister. Mi-e greu să accept că sunt zbateri deșarte Și nu pot ajunge nicicând până sus Decât dacă-s aripi aripi în zbor să mă poarte, Dar când înțeleg, mă alătur supus Acelor ce pleacă în zbor spre nemoarte Din har făcând aripi. Slăvit fii, Isus! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 