La moara lui Felix

Dorind cunoaștere, încep demersul
Spre a mă defini, pus în lumină,
Și-oglinda vieții-mi dă răspuns, senină:
Ești boț de lut ce s-a deprins cu mersul.

Răspund, zbârlindu-mi coaja mea de tină:
Eu pot oricând străbate universul
Cu sunetul, culoare și cu versul,
Cu scânteierea duhului, divină.

Nu-s țintuit cu rădăcini de glie,
Iar timpului rigid i-am spart zăvorul
Cu aripa muiată-n veșnicie.

În mine Și-a pus chipul Creatorul
Și mi-a lăsat Cuvântul Său făclie!
Oglinda tace. Îmi reflectă zborul.

Simion Felix Marțian