Tu nu m-ai vrut rătăcitor prin spații, Atom pierdut prin trene de comete, Nici rază-n răsărituri violete Sub pleoapele vreunei constelații. Ci Tu, privind divinele-Ți planșete, Mi-ai pus pecetea altei destinații, Și-ai dat acelui boț de lut sezații, Să simt vibrând și dragoste și sete. Dar rostul meu, știu, Doamne, tot stelar e, Căci drumul dragostei spre ceruri duce Și-acolo voi fi stea strălucitoare. Așa mi-ai spus când din umblări năuce M-ai smuls, și-apoi cu brațe de iertare M-ai strâns la piept de-acolo, de pe cruce! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 