Să semănăm pe tot pământul gări, Căci vrea paralelismul să ne-absoarbă Și, molipsiți de indolență oarbă, Ne ignorăm, imuni la abordări. Macazurile risipite-n iarbă Vor da noi șanse de intersectări, De noi scântei, de tainice vibrări, Și dragostea putea-va iar să fiarbă. Ducem cu noi, absurd și violent, Pe linii paralele neiubirea, Cu egoismul ca ecartament, Dar, la macaz oprindu-ne privirea, Ne vom cunoaște într-un nou prezent Și vom cunoaște... și Dumnezeirea! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 