„Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul,(...) nu mai este bună la nimic...” (Matei 5:13) Când, Doamne, m-ai scos din salină, Un drob colţuros,rece, frust, Mi-ai pus în cristale lumină Şi-apoi ,cu puterea-Ţi divină, Mi-ai spus răspicat: Să dai gust! Printre roci cea mai fără valoare, (Cum stă lângă brad un arbust), Vedeam că sunt slab, nu sunt tare, Dar Tu-ai pus în mine valoare Şi am ce n-au ele: am gust! Urmându-Ţi, Stăpâne, porunca Merg astăzi pe drumul îngust Căci asta mi-e slujba, mi-e munca, Să dau din mine ce-i bun ca În juru-mi să simtă: am gust! O lume de-arome avidă Mă crede probabil vetust Văzându-mi privirea candidă, Dar ea este cea insipidă Şi eu pot să-i dau ce am: gust! Sunt drobul cu sarcini precise, Crescând în lucrare robust Aşa cum de Tine decis e, Şi-atent la ceea ce scris e: Să nu pierd, să nu pierd din gust! Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 