La moara lui Felix

În largul vieții, ca în larg de gând,
M-avânt vâslind prin ceața de confuzii,
Și-n barca peticită cu iluzii
Dau aripi viselor ce vin la rând.

Însă curajul meu cere perfuzii
Și eroismul se înmoaie când
Se sparg de el talazuri spumegând,
Iar eu îmi trec în buletin... contuzii.

Se-nalță valurile către cer,
Purtându-mi disperarea-n clipe grele,
Dar aducându-mi un îndemn: să sper!

Am înțeles că pot umbla pe ele
Numai crezând, și-am început să cer:
„Ajută, Doamne, necredinței mele!”

Simion Felix Marțian
Siegen, 6 octombrie, 2023