E greu să vezi atât de… aproape

Se întorcea pe meleagurile natale purtând aura celebrității. Pentru că, deși pare greu de crezut, veștile despre lucruri uimitoare circulau repede și în antichitate. Chiar și fără televiziune. Sau internet. Și de numele lui Isus se legau nenumărate miracole.

 Dar concetățenii lui, locuitorii Nazaretului, l-au primit cu rezerve. Chiar dacă i-a uimit de la bun început cu prestația Sa de la sinagogă, unde a dat dovadă de o înțelepciune greu de explicat. Dar ei Îl încadraseră într-o categorie, Îi puseseră eticheta și nu puteau să admită că putea să fie altceva. Doar nu urmase liceul în oraș, nici vreo facultate la Sepphoris, capitala Galileei, care se afla în apropiere.

 Și doar Îi cunoscuseră părinții: „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui?” (Matei, 13:55) Iar frații Lui, Iacov, Iosif, Simon și Iuda, ca și toate sororile, locuiau încă în oraș. Așadar, era de-al lor și trebuia să fie ca ei. Nimic mai mult. De ce să accepte că este altfel?

 Acest lucru L-a determinat pe Isus să spună:  „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa Lui.” (vers 57) Isus nu avea nevoie de recunoaștere și aprecieri care să-I mărească faima. Nicidecum. Cei care au avut de pierdut au fost cei care și-au manifestat scepticismul. Pentru că evanghelistul Matei scrie în continuare: „Şi n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor.” (vers 58)

 Manifestăm și azi aceeași neîncredere față de cei din apropiere, chiar dacă au mult de oferit. Ne este greu să-i apreciem pe cei din anturajul nostru, ca nu cumva să le adăugăm strălucire nimbului. Ba chiar suntem gata să apostrofăm cu răutate: vezi-ți de tesla ta! Când cineva este prea „de-al nostru”, fără să-i putem adăuga numelui „din” sau „de la”, vrem să stea acolo unde l-am așezat înainte de a-și dovedi valoarea. Ce profet? Ce savant? Ce artist? Nu știm noi de-al cui este?

  Pierdem astfel valori care ar putea să contribuie la consolidarea comunității pe diferite planuri, lăsând să se folosească alții de ele. Pentru că acasă, ce-i tâmplar, tâmplar rămâne. Așa hotărâm noi. Mântuitorul S-a confruntat cu asta, dar nu înseamnă că a încetat să mai facă minuni. Ci doar în Nazaret.

 Meteahnă veche, dar… Ce-ar fi să încercăm să scăpăm de ea?  Doamne, dă putere robilor Tăi! Și înțelepciune. Amin.

Simion Felix Marțian

Siegen, 7 noiembrie, 2023

Sonet susurat

Când liniștea se-nchide, topindu-se în sfere,
Doar vântul mai aleargă eliberat de frâu
Și-și susură povestea prin spicele de grâu,
Dând macilor sărutul cu blânda-i adiere.

În susur cântă-n vale și undele din râu
Torcând ușor din caier fuior de netăcere,
Și-n salcie e murmur când trece-o adiere
Și-i pune cânt în frunze și-n fluierul din brâu.

Această melodie ce n-are-n timp răgaz
Aș vrea s-o simt în mine ca o-nchinare vie,
O curgere de cântec, de psalmi fără zăgaz.

De-aceea, Doamne, lasă ca Duhul să adie
Și inima-mi, cu frunza și undele din iaz,
Să murmure-ncontinuu: Divine, slavă Ție!

Simion Felix Marțian