La moara lui Felix

Mă simt spirală grea din coji de tei
Și spre a buciuma aud îndemnul;
În mine încă mai zvâcnește lemnul
Cu-aroma florii și cu mierea ei.

Proptit de munți, vreau să urmez consemnul
De-a sparge cu ecouri grave stei,
Printr-o chemare care-n urma ei
Să lase peste lume untdelemnul.

Mi-e, însă, glasul slab, ba uneori
Tăcerea-și face cuib la mine-n coajă
Și-această ne-mplinire-mi dă fiori.

Dar, Doamne, dacă Tu m-ai pus de strajă,
Dă-mi tunete în glas, cum sunt în nori,
Și rupe Tu a nerostirii mreajă.

Simion Felix Marțian
Siegen, 24 ianuarie, 2024