Privesc nisipul devenit fluid
Și boabele de cuarț le simt în oase;
Avid m-agăț de clipele rămase,
Dar rând pe rând corolele-și închid.
Și curg la fel secunde luminoase
Cu cele fumurii, cu chip morbid,
Apoi și calendarele se-nchid,
Căci nu pot fi clepsidrele întoarse.
Dar când vor trece toate la esențe
Și timpul însuși va tăcea uimit,
Uitând să mai marcheze existențe,
În mâna Celui ce-a fost răstignit,
Clepsidra veche, cu-ale ei valențe,
O să devină... semnul „infinit”!
Simion Felix Marțian
Siegen, 15 martie, 2024
La moara lui Felix 