Spre cald hohotește pământul prin miei Și crângul își murmură dorul în triluri, Când jadul poienii se-aprinde-n beriluri Și mângâie ochii cu vii bănuței.
Cu soare-și scriu cucii veniți din exiluri Prefața aceleiași vechi epopei, Iar noaptea își pune-n cerdac brotăcei Să-i cânte pe strune de-argint vodeviluri.
Respiră miresme prin fiece por Creația-n care trezirea pulsează, Făcându-mi și mie un loc în decor.
Și, plin de frumos și de cald ca o oază, Lumină mai cer: O, Mărit Creator, Mă umple de Tine și fă-mă… amiază!
Pilat din Pont (Pontius Pilatus) a fost cel de-al cincilea prefect al Iudeei, ocupând această funcție între anii 26-36 dH. Cel care i-a înlesnit ascensiunea a fost Lucius Aelius Seianus, comandantul Gărzii Pretoriene, care avea mare trecere la împăratul Tiberius. Seianus nutrea sentimente profund anti-evreiești și urmărea, prin Pilat, o politică provocatoare în regiune.
Izvoarele istorice extra-biblice (Iosephus Flavius, Philon din Alexandria) ne oferă în prefect imaginea unui om crud, corupt și fără principii. Portretul poate fi întregit cu ceea ce ne oferă Evangheliile referitor la el. Oricum, nu se poate aminti ceva care să-i facă cinste. Chiar și un apeduct pe care l-a construit a însemnat deturnare de fonduri, răscoală și… victime.
Dacă se mai vorbește și azi despre el, este pentru că și-a legat numele de al Mântuitorului, prin procesul Acestuia și condamnarea Sa. De altfel, istoricul roman Tacit (56-117 dH) ne-a lăsat scris în Anale : „Hristos a fost executat de procuratorul Pontius Pilatus în timpul domniei lui Tiberiu.”
Procesul a fost mai degrabă o înscenare, iar interogatoriul extrem de sumar. Isus nu s-a dovedit a fi prea… cooperant. A răspuns afirmativ cănd a fost întrebat dacă este Împăratul iudeilor, dar privitor la Împărăție a spus: „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan, 18:36) Și a continuat: „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (v 37)
Aici, Pilat ar fi putut tresări. Adevărul era un subiect interesant, iar el, educat fiind, era la curent cu stoicismul, epicureismul, gnosticismul, curentele filosofice ale vremii. Nu a fost curios ce i-ar fi putut spune Isus despre adevăr? Se pare că nu. În fața lui stătea Cel care a spus despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” (Ioan, 14:6) Adevărul era pentru Pilat tangibil, ocazie extraordinară, iar el s-a mulțumit să murmure o întrebare retorică: „Ce este adevărul?” (Ioan, 18:38) Nu, nu aștepta răspuns.
Știm ce a urmat: condamnarea, moartea și ÎNVIEREA! Învierea mântuitoare. Dar pentru Pilat lucrurile au luat-o la vale. La scurtă vreme (36 dH) a căzut în dizgrație și a fost destituit, iar în anul 39 dH s-a sinucis, „ajutat” de împăratul Caligula.
Dincolo de verdictul său la proces, Pilat a pierdut o șansă unică de a cunoaște Adevărul. Pentru noi este un subiect de meditație. De câte ori am stat în fața Adevărului, continuând să orbecăim? Doamne, luminează-ne!
La moara lui Felix 