La moara lui Felix

E vremea-n care umbrele-s mai lungi,
Căci lumea-și poartă asfințirea-n sânge,
Și-n podul ei o cucuvea va plânge
Vibrând sinistru peste arbori ciungi.

Vor fi la rampă isterii nătânge
Și-n corul piesei vaiere prelungi,
Dar poți, pentru salvare, să ajungi
La Azima ce pentru noi se frânge.

Căci Pâinea ce din cer a coborât
Un loc în cer ne-a pregătit, și-o cale
Să rupem mreaja unui vis urât.

Și-n veșnicia fără intervale,
Pe drumul de Christos deszăvorât,
Vom scrie cu netimp și osanale

Simion Felix Marțian
Siegen, 28 iunie, 2024