„ Nu este niciun pom bun care să facă rod rău, şi nici un pom rău care să facă rod bun.” (Luca, 7:43)
Îmi cântă roua-n frunze de cu zori Şi mă răsfaţă soarele amiezii, Amurgul mă îmbracă în culori Iar noaptea-mi pune-n ram privighetori Să cânt cu ele-n marginea livezii.
Am trunchiul viguros, bine fixat De rădăcini adânci, către izvoare, Coroana mea este smarald curat Cu verdele-i de soare sărutat, Dar rodul, rodul cum e, Grădinare?
Pot să hrănesc drumeţul ostenit Cu roadele din ramuri, rumenite? Sunt dulci? Sunt hrănitoare? De dorit? Şi rostul pentru care-am fost sădit Mi-l împlinesc cu cele oferite?
Sunt întrebări la care mă-nfior Şi îmi zbârleşte scoarţa echivocul Ştiind că numai pomul roditor Are speranţă pentru viitor, Pe celălalt îmbrăţişându-l…focul.
De-aceea cu evlevie mă-nchin Cu trunchiul la pământ, şi-n rugăciune Eu Te implor, o, Grădinar divin, Pune în trunchiul meu de sevă plin Altoi de dragoste şi fapte bune.
Să-mi plec cu dragoste spre trecător Crengile verzi cu rod râzând în soare, Nu doar frumos, ci bun şi hrănitor, Şi în zăduful zilei fără nor Să îi ofer o oază de răcoare.
Atunci voi şti că nu-s doar un copac, Decor ivit pe verdele câmpiei, Ci pomul bun prin tot ceea ce fac, Sunt pomul Grădinarului pe plac Sădit pentru Grădina veşniciei.
La moara lui Felix 