Stau faldurile toamnei peste lume
Cu frunze strânse-n hohotul gălbui,
Căci ard intens făcliile-n gutui
Și ferecă în aur noi albume.
Dar când răcoarea parcă face pui
Și-aduce-nfrigurarea primei brume,
Viața-n verde trece la postume,
Iar arborii, cu-argint, devin statui.
Cu brumă-n jur și uneori... pe cord,
Simțim, Părinte, vremii orice toană
Ca suflu rece de-nghețat fiord.
Dar dă-ne câte-o vară indiană
Cu toamna vieții în deplin acord,
Să ne-ncălzim cu flori de neprihană.
Simion Felix Marțian
Siegen, 4 octombrie, 2024
La moara lui Felix 