Se duc scriind cu zbor pe cer cocorii
A toamnei inedită elegie,
Și-n urma lor și ploaia parcă scrie,
Storcând în călimara rece norii.
Ne doare despărțirea timpurie,
Simțind până în oase, prin toți porii,
Cum se deschide tainița ninsorii
Și ies țipând boboci de vijelie.
Vor izbuti? Vor birui furtuna
Când vânturile-ar vrea să îi condamne?
Și gânduri negre încolțesc întruna...
Dar drumul arătat de Tine, Doamne,
Ajunge la liman întotdeauna,
Chiar dacă pistele de zbor sunt... toamne.
Simion Felix Marțian
Siegen, 11 octombrie, 2024
La moara lui Felix 