Mă toarnă exaltarea peste munți,
Să pun în steiuri scânteieri de viață,
Și peste hăuri prăbușite-n ceață
Să împletesc din sentimente punți.
Vibrând trăiesc a lumii dimineață,
Când strâng din rouă aurul grăunți
Pe umerii cuvintelor, cărunți,
Făcându-mi închinarea îndrăzneață.
Spre rugul din pustiu cu foc etern
Cu inima desculță calc cu teamă,
Dorind să nu îmi fie psalmul tern.
Nu am în vers ecouri de alamă,
Dar, Doamne, înainte-Ți mă prostern
Și cântul meu necontenit Te cheamă!
Simion Felix Marțian
La moara lui Felix 