Sonetul pânzei de in

Mă toarce poezia în torente
Și curg din caierul de in pe fus,
De susurul rotirii lui sedus,
În calde răsuciri de sentimente.

Cu tot ce simt, la tort de in redus,
Voi trece-n țesături cu ornamente
Ce-mbracă albe visuri convergente,
Cu ritmul viu al inimii inclus.

Din franjurii de viață-adânc tresar
Când, Doamne, urzitura o contemplu,
Și vin cu o dorință la altar.

Nu sunt prin țesătură un exemplu,
Însă aș vrea ca, prin divinu-Ți har,
Să fiu un luminos decor... în Templu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 8 noiembrie, 2024

Devotamentul care ignoră lanțurile

Nu știm câți dintre cititori s-au hotărăt să urmeze îndemnul apostolului Pavel de a-i călca pe urme, dar cu siguranță toți l-au însoțit fascinați, citind despre călătoriile sale misionare. Pavel și-a înțeles chemarea, și nimic nu i-a putut sta în cale când și-a urmat țelul. Acela de a vesti Evanghelia.

 Tenacitatea sa este evidențiată și de întâmplarea petrecută în Cezareea și relatată de evanghelistul Luca în capitolul 21 din Faptele Apostolilor. Ajunseseră acolo venind dinspre Tir și Ptolemaida, fiind foarte bine primiți de credincioși. Au fost găzduiți de evanghelistul Filip.

 În casa acestuia a ajuns și prorocul Agab, venit din Iudeea, și care avea un mesaj profetic pentru Pavel. Mesajul era cât se poate de clar, Pavel fiind înștiințat că la Ierusalim îl așteaptă lanțuri. Era o noutate? Nicidecum. Același lucru i s-a spus și la Tir. (verset 4). De altfel, Pavel le-a spus prezbiterilor din Efes, pe care i-a chemat la Milet: „Numai Duhul Sfânt mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri.” (20: 23)

 Reacția la prorocia lui Ahab era previzibilă printre cei prezenți. Atât gazdele cât și însoțitorii, printre care era și Luca, cel care relatează evenimentele, au insistat ca Pavel să renunțe la planul său de a merge la Ierusalim. Nimic, însă, nu l-a clintit. El nu a primit mesajul ca pe un avertisment, un îndemn de a-și schimba planurile, ci doar ca înștiințare privitoare la ce urma să se întâmple. Și el era pregătit pentru orice. Așa că însoțitorii lui s-au mulțumit să încheie: „Facă-se voia Domnului!” (verset 14)

 Prorocia s-a împlinit și Pavel a fost arestat. Dar Domnul i-a vorbit astfel: „Îndrăznește Pavele, căci după cum ai mărturist despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.” Se face, astfel, lumină. Acesta era drumul lui, iar hotărârea de a continua a fost cea bună. Roma avea nevoie de Cuvânt. Iar până acolo, au mai fost evanghelizați Felix, Festus, Agripa… Cuvântul libertății depline venea printr-un întemnițat.

  Ne lăsăm copleșiți uneori, citind profețiile privitoare la vremea sfârșitului. Chiar dacă sunt generale și nu personale. N-ar trebui, știind că toate sunt în planul Domnului și că există o victorie finală. Și o veșnicie de slavă. Pavel nu s-a speriat și a mers înainte. De aceea a putut spune la final: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei, 4:7-8)

 Și câte nu ne va mai spune Pavel. Atunci, la împărțirea cununilor. Deci, fruntea sus, chiar dacă se înnorează. Soarele este la locul lui.

Simion Felix Marțian

Ce ar fi dacă…?

În pâcla rece, sură și opacă
Ce-acoperă pământul ca un țol,
Se-aprinde întrebarea „ce-ar fi dacă?”,
Umplând cu sensuri noi al vieții bol.

Și sar scântei ca de pe nicovală
Din așchiile fiecărui gând,
Creând o lume nouă, ideală,
Țesută-n adieri și susur blând.

Ce-ar fi... să stăm la catafalcul urii
Ținând, fără regrete, un prohod?
Apoi, să urmărim pe calea zgurii
Trufia dusă către eșafod.

Și ce-ar mai fi ca după toate-acestea
Să dea lăstari de dragoste-n grădini?
Și-o pace sfântă, să se ducă vestea,
Să prindă-n noi și-n lume rădăcini.

Ar fi că... prinși de pace și iubire,
Cu un senin palpabil și peren,
Ne-ar duce un torent de fericire
Tocmai la începuturi, în Eden.

Dar, renunțând la semne de-ntrebare
Și-al ipotezelor perfid clișeu,
Să ne-ancorăm de... viața viitoare,
De locul pregătit de Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 2 noiembrie, 2024

Sonet psaltic

Mă toarnă exaltarea peste munți,
Să pun în steiuri scânteieri de viață,
Și peste hăuri prăbușite-n ceață
Să împletesc din sentimente punți.

Vibrând trăiesc a lumii dimineață,
Când strâng din rouă aurul grăunți
Pe umerii cuvintelor, cărunți,
Făcându-mi închinarea îndrăzneață.

Spre rugul din pustiu cu foc etern
Cu inima desculță calc cu teamă,
Dorind să nu îmi fie psalmul tern.

Nu am în vers ecouri de alamă,
Dar, Doamne, înainte-Ți mă prostern
Și cântul meu necontenit Te cheamă!

Simion Felix Marțian