„…este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronom, 11:12)
Dumnezeu Şi-a scos poporul din Egipt, după patru secole de robie, promiţându-le o ţară a lor. O ţară binecuvântată. Iar când Moise le vorbeşte despre această ţară, făcând o comparaţie cu Egiptul pe care tocmai îl părăsiseră, balanţa părea să se incline în favoarea ei.
Acest lucru este surprinzător, pentru că Egiptul era „lider pe piaţa alimentelor”. Nu se bucurau de precipitaţii frecvente, dar fructificau revărsările periodice ale Nilului. În lunca acestuia, după retragerea apelor, rămânea un mâl foarte fertil, în care egiptenii săpau canale de irigaţie, construind şi diguri de protecţie.
Aşa s-a născut o agricultură nu doar controlată dar şi intensivă. Ce putea, deci, să le ofere în plus Ţara promisă? Ei bine, aici nu mai aveau nevoie de irigaţii, pentru că ţara „se adapă din ploaia cerului”.(Deut. 11:11) Şi le mai spune Moise că este o „ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi.” (Deut. 8:7)
De unde toate astea? Din faptul că „…este o ţară de care îngrijeşte Domnul”. O ţară „asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii”. Aşadar, o perpetuă veghere divină. Iar acel „neîncetat” folosit de Moise este subliniat prin „de la ÎNCEPUTUL până la sfârşitul anului”. Nu lipsesc, deci, reperele în timp.
Ei bine, asupra acestor repere vă propun să medităm la acest ÎNCEPUT de an. Ca să ne bucurăm de vegherea neîncetată a lui Dumnezeu, trebuie să luăm startul cu El. Trebuie să-I atragem privirea încă de la linia de plecare. Să-L determinăm „să-Şi găsească plăcerea în noi”. În viaţa noastră.
O putem face cu rugăciuni şi cântări de laudă. Făcând voia Lui şi arătându-I că-L iubim, prin dragostea pe care le-o oferim semenilor.
Suntem la început de an, pe linia de start pentru o cursă cu obstacole. Atrăgând, însă, privirea binevoitoare a lui Dumnezeu, ne vom bucura de o veghere perpetuă. Şi vom învinge.
„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.”(Geneza.1:31a)
Prin Logos toate s-au înfăptuit, Creaţia întreagă-i o minune Iar când lucrarea, Doamne,-ai isprăvit Spre tot ce ai făcut Tu ai privit Şi ai văzut că toate-s foarte bune.
Eram cotat ca „foarte bun”şi eu Fiind administrator pe planetă, Purtam în mine chip de Dumnezeu Dar m-a îngenuncheat păcatul greu Şi mi-a mânjit această etichetă.
A trebuit să fie un Calvar Marcând a veşniciilor răscruce, Şi Fiul Tău, aducător de har, Să-mi curăţească eticheta, iar, Murind pentru păcatul meu pe cruce.
Acum, cu tot ce am dumnezeiesc, Cu tot ce regăsesc curat în mine Vreau să fac lucruri bune, şi doresc Să pot, la fel ca Tine, când privesc La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.
Aş vrea să îmi dispară din auz Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul, Făcându-mă adeseori confuz, Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.
Căci eu privesc la anul ce-a trecut Şi caut cu-ndârjire numai bine, Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut Nu-s impresionat în mod plăcut Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.
Însă ştiind că eşti îndurător, Pentru iertare eu te rog fierbinte Şi pentru har în anul viitor, Pentru ca la bilanţul următor Şă fii de mine mulţumit, Părinte.
La moara lui Felix 