S-a răsculat lumina, revendicându-şi timpul Şi calendarul însuşi a nechezat din file, Când s-a schimbat cu zumzet de viaţă anotimpul Şi-o diademă pus-a, de zâmbete, pe zile.
Îmbălsămata sevă îmi primeneşte versul Şi-l pârguieşte dorul din soarele ce arde, Când dedulcit cu muguri îngână Universul O simfonie nouă în inimă, pe coarde.
S-a-naripat culoarea, curgând pe săturate, Înfiorând petale din flori cu gustul mierii, E o-ncântare totul, dar, mai presus de toate, E anotimpul vieţii, e vremea învierii!
Şi-n simfonia care încet, încet se naşte, Pe partitură punem, din „dolorose” uliţi, În cadenţare tristă, şi paşii-n prag de Paşte Ai Celui ce spre moarte mergea împuns de suliţi.
Redeşteptaţi de focul aducerii-aminte În primăvara caldă şi castă care vine, Să ne trăim viaţa în dragoste fierbinte, Şi spre-nvierea noastră să ne sfinţim, creştine!