Locuitorii Efesului erau mândri că cetatea lor găzduia templul zeiţei Diana. Sau Artemis, cum o numeau grecii. Erau mândri chiar dacă nu ştiau că mai târziu, în lumea modernă, templul va fi considerat o „minune”. Una dintre cele şapte ale antichităţii.

 Aducând jertfe zeiţei, ni s-ar părea firesc să-i vedem răsculându-se atunci când vine cineva vestind o altă Cale. Căci aşa se întâmplase. Pavel, ajuns în cetatea lor, a început să vestească o Cale spre mântuire prin Cristos cel înviat, printr-un Dumnezeu care urăşte închinarea la idoli.

  Dar, în mod surprinzător (sua nu?), motivaţia răscoalei lor era alta. Şi argintarul Dimitrie, capul răscoalei, mobilizându-i, le spune oamenilor săi: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta.”( Faptele Apostolilor, 19:25)

  Meseria lor consta în a reproduce în metal preţios copii ale templului, la scară redusă. Şi ale chipului Dianei. Iar învăţătura lui Pavel, potrivit căreia „zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei”, era o lovitură dată ocupaţie lor şi implicit câştigului obţinut din aceasta.

  Aşadar, motivaţia lor, ca instigatori la răscoală, era limpede. Banii! Ei nu apărau o ideologie împotriva unei învăţături străine, ci propriile interese. La „ideologie” recurg doar atunci când trebuie să incite masele. Şi această tehnică a manipulării a dat roade, căci ne scrie Luca: „Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru…”(Fapte, 19:29)

  Metoda aceasta de a lupta pentru propriile interese, ascunse în spatele unei ideologii pe care, chipurile, o aperi, se foloseşte şi astăzi. Atât în politică cât şi, dureros, în religie. Atunci când se clatină privilegiile.

  Este bine de ştiut cu ce ne vom confrunta atunci când propovăduim Adevărul. Calea. Pavel nu s-a împiedicat de efeseni şi interesele lor, iar îndemnul lui este: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos.”(1Cor, 11:1)

Doamne, ajută!

 

Simion Felix Marţian

Ninge cald, colorat, cu petale de flori,
Pe zefiri miresmați unduind melodii,
Când copaci de smarald poartă-n ramuri viori
Și cu frunzele verzi împletesc broderii.

Curge soare fluid și zvâcnește în maci,
Săgetând peste câmp și prin flori irizări,
Și, deodată-ndrăzneți, suie-n zbor pitpalaci
Ca să pună azur și nezbucium pe zări.

Un portal spre... frumos este ziua de mai,
În culori care curg dintr-un vast curcubeu,
E o stare de har, de-mplinire, de rai,
Un tablou fascinant ce-i semnat... Dumnezeu.

Captivat de ce văd, de ce simt, copleșit,
Pregătesc mulțumiri și, umplând călimări,
Vreau cu ele să scriu un poem insolit,
Scrijelind pe înalt, pe un cer de chemări.

Și aș vrea să îi simt lângă mine când scriu
Pe toți cei ce iubesc și frumosul din mai
Și pe Cel ce l-a dat, Dumnezeul cel viu,
Și își cos cu arnici de iubire pe strai.

Curge-n inimi senin afluind din decor
Și-absorbim liliac, inspirăm  caprifoi;
Ne-nchinăm mulțumind pentru starea de... zbor,
E frumos și, mai mult, Dumnezeu e cu noi!

Simion Felix Marțian

Din ce adânc de ocne-ntunecate
Răsari în gene când te furişezi,
Şi-mi arzi, când faţa tristă mi-o brăzdezi,
Şi inima cu falduri sfâşiate?

Dar ea mi-a spus: Aceasta-i tot ce vezi?
Nu simţi, plângând, trăiri descătuşate,
Şi-un cer senin zâmbind cu bunătate
Când tu, privind spre el, te-nseninezi?

Aşa mi-a zis, cât mai ardea în pleoape,
Dar s-a uscat, căci bolta surâdea,
Şi Dumnezeu era atât de-aproape!

El simte şi-nţelege cazna mea,
Şi poate, mângâindu-mă, s-o-ngroape;
Uimit, am recitit: „Isus plângea!”

Simion Felix Marțian