La moara lui Felix

Mă mângâie ninsoarea de petale
Prin vântul ce surâde policrom,
Seninul pare atârnat în pom
Și soare alb e-n ramurile sale.

La fila următoare e un... dom,
Purtând în sfeșnicele ancestrale
Rubine coapte, doruri estivale,
Savori râvnite anual de om.

Când, Doamne, în petale mă îmbrac,
Chiar dacă ele ar fi daruri sfinte,
Nu e destul, pentru a-Ți fi pe plac.

Tu vrei rodire, deci Te rog, Părinte,
Pune-mi cireșe-n ram, ca-ntr-un copac,
Și pentru semeni dragoste fierbinte!

Simion Felix Marțian